• 0040722247261
  • roxana@asteri.ro

Arhivă etichetă schimbare

Alo? Sunt bine!

Alo? Bună, Roxana! Te-am sunat, nu pentru că nu aș fi bine, ci pentru că fiind bine o perioadă mai lungă de timp, m-am gândit să ne revedem la o ședință și să ne luăm la revedere.

De obicei da, oamenii te sună, te contactează, îți comunică, te caută, atunci când nu sunt bine. Aproape că nici nu știi cum să reacționezi la acest apel, deoarece ești atât de pregătit pentru intervenții în situații de criză, pentru asistare atunci când omul nu funcționează la nivel optim. Nici la medici nu te duci după o intervenție și te programezi pentru a-i comunica că te simți bine. Mergi la investigații, la control, dar când ești bine, ești bine.

O bucurie imensă, într-o profesie în care rezultatele se pot vedea în fiecare ședință (aici mă refer la instrumentul SRS și ORS – Feedback Informed Treatment, dezvoltat de David Prescott), însă „fixarea schimbării poate fi vizibilă abia după o perioadă mai lungă de timp. Când clientul cu care ți-ai luat chiar tu, în calitate de profesionist, angajamentul să îi fii alături, o perioadă determinată poate la început, căci avem nevoie de deadhappyline-uri pentru a ne orienta și a ne focusa pe obiectiv, te cunoaște într-o situație de criză, acest moment în care te sună, este unul de mare bucurie. De celebrare. Iar momentul acesta este cumva închipuit de amândoi, încă din prima ședință. Chiar dacă în perioada asta de timp au fost ups and downs, chiar dacă uneori lacrimile păreau nesecate, furia de aceeași intensitate. Vine acest moment prețios.

foto: andygotts.com

Un psiholog bun, aveți?

Cu ceva timp în urmă primesc această întrebare: „Cunoști un psiholog bun?”

Înainte de toate, cum evaluezi subiectiv și obiectiv un psiholog bun? Care e condiția de bază pentru a fi un psiholog bun? În percepția persoanei care m-a întrebat, psiholog bun era cel cu mulți clienți și cel puțin la fel de mulți ani de experiență. Dacă ne orientăm după studii, nu e prea mare surprinderea să aflăm că profesioniștii aflați la început de drum sunt mai eficienți decât cei cu multă experiență. Cumva e logic, nu? Entuziasm, curiozitate, informare, perseverență. Dacă ne gândim că orientarea psihologului nu este de așa mare importanță comparativ cu personalitatea lui, iarăși … ce înseamnă a fi bun? Pe lângă tipare, coduri etice și deontologice, a fi un psiholog bun pentru mine înseamnă a fi, în primul rând, pasionat de ceea ce faci. Apoi, să îți fie drag să lucrezi cu oamenii. Și la fel de importantă este dezvoltarea ta personală și apoi profesională. Ca informațiile și experiențele să se așeze și să capete o formă, este necesar să ai o bază personală solidă. Ca atunci când te confrunți profesional cu o problematică delicată pentru tine, personal desigur, să te poți îngriji ca atare de ea și să poți discrimina între ce-i al tău și ce-i al clientului. Apoi, lucrul înainte de întâlnire cu clientul și după – foarte important.

La mult… prezent!

12 gânduri principale de la anii ce-au trecut către anul care tocmai a venit.

așadar, în loc de urări, un mic review al anilor precedenți și vreo 12 învățături pentru anul 2017. Iată ce-am învățat noi în mare și ce ne-ar plăcea să dăm mai departe, aranjate aleatoriu :

Greșeala nu te omoară, te face mai atent!

Toți greșim, din diverse motive. Față de noi, față de cei dragi, față de cei mai puțin dragi, fără intenție, conștient, din frică, din rușine, din neștiință. Nu contează motivul. Important este cum gestionăm față de noi și, în funcție de context și consecințe, față de ceilalți. Greșeala poate fi mesajul că mai avem de exersat, de gândit, de organizat. Poate fi semnalul care îți atrage atenția despre faptul că direcția în care te îndrepți nu este cea potrivită. După ce greșim important este să investim energia în a face altfel lucrurile data viitoare. Blocați în „am greșit”, nu ne dăm voie să avansăm și să fim mai buni, câtuși de puțin data viitoare. Dacă îți repeți obsesiv „Nu sunt bun de nimic!”, unde rămâne loc și pentru „Hai, încearcă din nou!”?

Schimbarea este inevitabilă, chiar și atunci când fugi de mama focului de ea.

Fie că vorbim despre sine ori despre ceilalți, ori despre context, e clar că la o simplă privire în jur îți dai seama că totul se află nu doar în mișcare, ci și în permanentă schimbare. Reevaluează-ți nevoile cât mai obiectiv și relativ des pentru a evita să menții pactul cu un „tine” de acum 5 ani pe care ți-l imaginai astăzi într-un fel, dar care nu mai are nicio legătură cu cel de atunci. Dă-ți silința să fii cât mai atent la tine și la cei din jurul tău astfel încât să vezi totul așa cum este, nu așa cum ți-ai imaginat la un moment dat.

Voința este ingredientul cel mai aromat al schimbării.

Cu toții avem intenții, dar nu toți le transformăm în acțiuni. Așadar, dacă există o intenție cât mai clară și motivație pentru a o înfăptui, atunci nu mai rămâne decât să investești energie și să faci răbdare. Unele experiențe sau unii oameni au nevoie de un timp diferit, pentru că au un ritm diferit. Dacă ne gândim la flori și la condițiile în care acestea se dezvoltă, este foarte ușor să ne imaginăm că nici oamenii nu-s foarte diferiți: mediu, relații interumane, educație, experiențe, personalitate, preferințe.

Roluri și acceptare.

Pe parcursul timpului întâlnim oameni – unii rămân, alții pleacă. Pentru bucuria întâlnirii este necesar să îți cunoști rolul în fiecare relație și experiență, să fii conștient de ceea ce poți oferi și ce ești capabil să primești, astfel încât la încheierea relației sau experienței să fii împăcat cu sine. Cu celălalt nu vei putea fi niciodată împăcat dacă nu reușești să o faci cu sine. Iar uneori, fără a fi ceva greșit cu vreunul dintre noi, pur și simplu, facem parte din viața oamenilor și ei din viața noastră doar pe o bucată de drum. Iar asta, de cele mai multe ori poate fi chiar …minunat!

Să iubești…

…mai ales ceea ce faci. Împăcat fiind cu ceea ce faci, te poți bucura și de ceea ce ești – este o relație interdependentă și bidirecțională. Să mergi cu drag și plăcere câteva ore pe zi, muuuulți ani din viața ta, la locul de muncă, este o condiție a sănătății nu doar fizice, ci și a celei psihice. Să cauți bucuria și să vezi utilitatea acțiunii făcute de tine, te poate aduce mai aproape și mai repede de sentimentul de împlinire de sine. Deși uneori ar putea părea anevoios acest drum, dacă este parcurs cu plăcere și curiozitate, poate fi o experiență inedită!

Să înveți lucruri noi cu și despre tine.

Astfel îți antrenezi mușchiul abilității. Descoperi lucruri care ți-ar putea plăcea, oameni cu care rezonezi și momente de deconectare de la cotidian. Poți chiar să descoperi lucruri noi despre tine și limitele pe care le ai ori pe care doar credeai că le ai. Îți poate aduce satisfacție și îți îmbunătățește calitatea vieții. Uneori, pierduți în rutină, trăim cu impresia că știm ce ne place și ce nu, poate suntem cumva și resemnați, crezând că nu mai e loc de schimbare. Însă există părți din noi care se schimbă pe parcursul vieții și care au nevoie să fie hrănite în alt mod decât eram obișnuiți până în acel punct al vieții.

A fi blând cu tine te poate propulsa mai departe decât un box pe cinste cu sinele.

De cele mai multe ori, deși ne cunoaștem sau ar trebui să ne cunoaștem cel mai bine noi înșine, suntem foarte duri cu sine. Poate că schimbându-ne perspectiva, ne-ar putea fi de folos pentru a înțelege că este necesar ca tocmai noi să avem răbdare și să fim blânzi cu noi, știind ceea ce trăim și prin ceea ce trecem. Chiar așa, la ce ne folosește o urecheală zdravănă după o căzătură soldată cu o julitură în genunchi?

Oameni potriviți te pot ajuta să fii mai bun decât ești.

Faptul că te înconjori de oamenii potriviți ar putea fi un pas către a dobândi mai multă încredere în tine. Poate că nu neapărat oameni cu aceleași perspective sau valori, ci doar oameni care să te vadă și să te accepte așa cum ești. Să nu-și dorească să te schimbe pentru că nu te încadrezi într-un tipar cunoscut de ei, ci care doar să verifice cu tine dacă te pot ghida atunci când ei consideră că ar putea să o facă. Oameni care să-ți pună oglinda în față pentru a te vedea așa cum ești: cu bune și mai puțin bune. Care nu te smucesc atunci când greșești, ci îți arată cum ai putea face diferit data viitoare.

Să dansezi până te simți.

Există citat pe care îl ador și care îi aparține lui Kazantakis „Dansul ucide Ego-ul și odată ucis, nu mai există niciun obstacol care să te împiedice să-l întâlnești pe Dumnezeu.” Dansul este un exercițiu nu doar cardio, cu schimbări la nivel biochimic, ci și o provocare la nivel mental. Să fii în propriul corp, să te simți și să te regăsești pe note muzicale, poate fi una dintre cele mai profunde terapii pe care le-ai făcut vreodată. Să dansezi singur, cu prietenii, cu un partener. Dar să dansezi!

A pune limite, dar fără a (te) limita.

A spune DA sau NU în funcție de nevoi, de abilități și de context poate fi cel mai eficient exercițiu pentru sănătatea noastră psihică. A ști de unde până unde suntem noi și de unde încep ceilalți poate fi condiția pentru a ne reuni cu sinele sau cu alții. Ori a ne contopi – fără a ne pierde, ci doar pentru a ne regăsi și a ne redefini.

Să îți oferi timp de calitate.

Masaj de relaxare, yoga, un pahar cu vin, un desert, o carte de calitate, o plimbare, un film – timp petrecut cu tine și pentru tine. Singur. În care să știi că ai făcut ceva pentru tine. Că ți-ai oferit timp și ție, așa cum o faci adesea pentru ceilalți. Poate fi benzina care să-ți alimenteze motorul pentru încă 5-600 km din călătoria ta, până la următorul plin. Important este să ai mereu benzină în rezervor, pentru a te bucura de călătorie în pace, bucurie care să nu-ți fie furată de frica unei posibile pene.

Să îți ajuți mintea să privească și prin prisma ochilor.

Mintea poate privi realitatea prin prisma imaginației ori a ochilor. Însă în unele situații, este necesar să găsim un numitor comun și să îndreptăm percepția cât mai obiectiv către trăirea sau experiența prin care trecem. Este important să privim situațiile delicate din viață, prin „ochelarii” experiențelor plăcute, astfel încât să avem tăria necesară pentru a le gestiona și a le întâmpina altfel în viitor pe cele mai puțin plăcute.

Și să vă amintiți în fiecare lună să diluați dacă nu zilnic, măcar săptămânal ceea ce vă propuneți. Nu mai lăsați pe seara Revelionului, zilei de naștere sau a altor sărbători să vă schimbați să vă găsiți țeluri care să vă provoace. Sunt doar niște zile la fel ca toate celelalte, investite altfel doar de mintea noastră. Așa cum facem și cu oamenii, cu un simplu inel de logodnă pe care îl investim cu iluzia eternității, cu totul în viața noastră – lucrurile dobândesc valoarea pe care noi le-o atribuim.

Vă doresc să aveți vă faceți anul acesta așa cum vă este potrivit vouă!

Arhitectura gândurilor

Știi, o dărâmă gândul că …

astfel începe o convorbire telefonică despre un om care pare a fi la capătul puterilor, cel puțin în percepția familiei. Și deși este vorba despre cineva concret, acel cineva ar putea fi oricare dintre noi. Pentru că viața este imprevizibilă și noi nu suntem pregătiți 100%, tot timpul, pentru orice s-ar întâmpla. Referitor la limbaj – sunt niște cuvinte. Însă ce exprimă ele? Dacă ne imaginăm – fizic, ce putere ar trebui să aibă un gând, astfel încât să dărâme un organism atât de complex cum e cel uman? Cât de greu să fie un gând nevăzut, dar mai ales …nespus? Cum se acumulează, de fapt, greutatea?

Când ne dărâmă gândurile?

Atunci când avem o fundație șubredă ori când le lăsăm să se adune …prea mult? În funcție de cauză, se contruiește planul de lucruobiective, strategii, evaluare. Dacă avem o fundație șubredă, atunci să evaluăm procesul de consolidare – unde mai exact, cum, ce materiale, la ce constructor specializat apelăm. Dacă am adunat prea mult – de căutat supapa sau modalitatea de a le tria și apoi recicla. Ce e util și păstrăm, ce nu e și lăsăm deoparte. Căci adesea, când se adună prea mult și nu mai ies pe gură, dar ies pe piele sau prin corp ori prin aparente boli psihice, se pierd pe acolo și lucruri benefice nouă, dar devin cumva acul din caru’ cu fân. Iar când se adună prea multe și obosești teribil, de unde energie să mai cauți acul? Greu. Și-atunci, poate mai degrabă ar putea fi de folos să triezi fânul și eventual să găsești apoi și acul. Răbdare.

Cum ne ridicăm?

Pas cu pas. E musai! Căci un organism slăbit, dornic să fie ca-nainte, făcând un pas mare sau mai mulți mici și repezi poate fi o altă amenințare, în mod agresiv, asupra unui organism deja vulnerabil. Iar acesta este ultimul lucru de dorit. Orice fundație și orice triere se face cu grijă, răbdare și atenție. Dacă vorbim despre o fundație, oare cum ar arăta un castel în a cărui fundație aruncăm nerăbdători cărămizi, fără a avea grijă de a uni cât mai solid fiecare cărămidă cu celelalte? Fără a măsura și a pune cimentul la îmbinarea lor? Dar atunci când avem nevoie să facem curățenie într-o cameră în care în ultimii 8 ani doar am acumulat? Și în care printre notițe nesemnificative avem și contractul casei sau analize medicale? Este necesar să le luăm pe fiecare în parte, să ne uităm la ele și eventual chiar să reciclăm hârtiile, punându-le într-un sac separat.

Știi, de fapt, ne dărâmă…

Nu ne dărâmă un gând. El poate fi picătura care umple paharul. Ne dărâmă ani la rând în care nu am exprimat, am spus DA celorlalți și NU nouă, nu am pus limite sănătoase între nevoile noastre și ale celorlalți, în care am adunat în noi și frici, și furie, și vinoăvăție, fără să ne dăm voie să ne odihnim, să spunem nu mai pot, nu știu, nu mai vreau… Ne dărâmă atunci când confundăm faptul că am obosit cu credința noastră că nu suntem capabili. Și-n loc să ne odihnim, ne apucăm să turăm motorul, fără să verificăm – oare mai avem benzină suficientă?

Gânduri .. ușoare,

Roxana