După cum cel mai probabil te-ai prins din titlu, o să încerc să surprind esența, iar acest articol promit să aducă claritate atât colegilor mei la început de drum (absolvenți de psihologie), cât și clienților care vor să înțeleagă exact asemănările (da, ele există!) și diferențele dintre cele 3 profesii.
Cei 3 profesioniști pot face (1) ședința de admitere în serviciu (intake), (2) evaluare psihologică (specifică psihologului clinician) și (3) intervenție psihologică.
Informația de mai jos este preluată și adaptată (cu mici ajustări) dintr-un material publicat pe site-ul Colegiului psihologilor din România. El cuprinde recomandări pentru parcursurile clinice (modalitatea de întâmpinare, evaluare și intervenție în lucrul cu clienții), precum și informații pe larg ale competențelor de evaluare psihologică pentru cele trei specializări, în funcție de treptele de specializare (practicant – sub supervizare sau autonom, specialist și principal). Vei găsi informații despre evaluarea psihologică (diferite tipuri de evaluare și testare) și detalii despre intervenția psihologică (ce fel de intervenție poate face psihologul clinician, consilierul sau psihoterapeutul).
E bine să știi că existe anumite norme care stabilesc competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică. Fără acest drept de liberă practică și o entitate juridică, nu putem profesa în mod legal. Așadar, la ce să te aștepți? Voi prezenta pe rând psihologia clinică, consilierea psihologică și psihoterapia – informații introductive despre ce presupune fiecare, numărul de ședințe conform competențelor fiecărui profesionist și rezultate preconizate, ce să urmărești în calitate de specialist și la ce să se aștepte clientul tău. La finalul articolului vei găsi link direct către documentul de Bune practici din care am preluat informația, cât și un alt Ghid de bune practici în care ai toate îndrumările necesare pentru realizarea unui raport psihologic. Sper să îți folosească!
PSIHOLOGIA CLINICĂ
Parcursul de practică în psihologia clinică este cel mai ușor de standardizat. După contactul cu clientul, fie în context privat, fie în context instituțional, clinicianul, indiferent de nivelul de specializare, psihologul clinician inițiază procedura de evaluare – în funcție de rezultate, clientul este fie îndrumat spre alte servicii sau beneficiază de cel puțin o ședință de prezentare a rezultatelor (de tip psihoeducativ) – ședința poate face parte dintr-un proces de consiliere primară (este important de știut că psihologul clinician poate face doar consiliere primară, dar nu consiliere psihologică, vei vedea mai jos diferența).
NUMĂR ȘEDINȚE Maxim 6 ședințe de tip consiliere primară și/sau adresare spre servicii de consiliere/psihoterapie; adresare posibilă către servicii medicale sau sociale, în funcție de caz.
Rezultate preconizate: după un parcurs de evaluare – punctul esențial al demersului de psihologie clinică și intervenție primară, rezultatele se centralizează prin realizarea unui (1) raport de evaluare (înmânat clientului sau unor terți relevanți), a unui (2) raport de consiliere primară (unde este cazul), precum și a unor (3) documente de referire, în cazul în care psihologul clinician consideră că intervențiile trebuie să continue fie prin sprijin de tip consiliere, psihoterapie sau alte forme de implicare și suport psiho-social, juridic sau medical.
CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ
Consilierea psihologică, spre deosebire de parcursul clinic de practic, are un accent mult mai crescut pe intervenție (îți reamintesc că psihologul clinician se concetrează mai mult pe evaluare și testare) – intervenția de tip consiliere este uneori destul de greu de delimitat de cea de tip psihoterapeutic, regula de bază fiind că obiectivele în consiliere sunt mult mai concrete și mai aplicate contextului de viață al persoanei. Un consilier experimentat se va concentra, deci, pe construirea abilităților, pe gestionarea stresului și pe susținerea pragmatică a clientului în rezolvarea problemelor de viață. Majoritatea demersurilor de consiliere, fie în format individual, fie în ofertă de grup, vor avea deci o structură clară și o desfășurare bazată pe un protocol (specifică fiecărei școli de consiliere), menționată într-un contract de prestări servicii cu clientul.
NUMĂR ȘEDINȚE Maxim 16 ședințe și/sau adresare spre servicii de psihoterapie; adresare posibilă către servicii medicale sau de psihologie clinică (pentru nuanțarea evaluării).
Rezultate preconizate: după un parcurs de evaluare și intervenție psihologică, rezultatele se concretizează prin realizarea unui (1) raport de consiliere (înmânat clientului sau unor terți relevanți), precum și a unor (2) documente de referire, în cazul în care consilierul consideră că intervențiile trebuie să continue fie prin sprijin de tip psihoterapie sau alte forme de implicare și suport psiho-social, juridic sau medical. De asemenea, consilierul poate solicita, uneori pe durata parcursului de consiliere, sprijin de la psihologul clinician în aprofundarea evaluării psihologice a cazului.
PSIHOTERAPIE
Demersul psihoterapeutic este dedicat, în special, intervenției – deși, evaluarea nu este elementul central, la fel cum este pentru psihologul clinician, psihoterapeutul folosește evaluarea în psihoterapie strict pentru procesul de formulare/conceptualizare de caz și cuprinde, pentru majoritatea modalităților terapeutice, și elemente de intervenție. Obiectivele psihoterapeutice pot fi (cel puțin unele dintre ele), la fel de specifice precum cele formulate în procesul de consiliere, dar ele sunt întotdeauna înglobate în niște obiective mai generice, specifice psihoterapiei (de exemplu: schimbarea unor tipare de comportament, creșterea eficienței sau stimei de sine). Parcursul de practică psihoterapeutic este și cel mai greu de normat, lucru care se reflectă de multe ori și în contractul pe care un psihoterapeut îl face cu clienții – de cele mai multe ori fără o durată fixă și cu posibilitatea de a adăuga noi teme de discuție/intervenție pe parcurs.
NUMĂR ȘEDINȚE Maxim “n” ședințe – numărul recomandat de ședințe depinde de modalitatea de psihoterapie (de durată scurtă, medie sau lungă) și de natura problemei – inclusiv în contractul de prestări servicii se poate omite specificarea unui număr clar de ședințe – numărul de ședințe anticipat poate fi înlocuit cu mențiunea „de scurtă durată” – aproximativ 20 de ședințe; „de durată medie” 20-45 de ședințe și „de lungă durată” – peste 45 de ședințe; adresare posibilă către servicii medicale sau de psihologie clinică (pentru nuanțarea evaluării), uneori cu revenirea clientului în psihoterapie (de exemplu, după anumite situații de criză ori tranziție).
Rezultate preconizate: după un parcurs de evaluare și intervenție psihologică, rezultatele se concretizează prin realizarea unui (1) raport de parcurs psihoterapeutic (înmânat clientului sau unor terți relevanți), precum și a unor (2) documente de referire, în cazul în care psihoterapeutul consideră că intervențiile trebuie să continue fie prin sprijin și suport psiho-social, juridic sau medical. De asemenea, psihoterapeutul poate solicita, uneori pe durata parcursului terapiei (mai ales dacă nu are el aceste competențe), sprijin de la psihologul clinician în nuanțarea sau aprofundarea evaluării psihologice a cazului.
EVALUARE ȘI TESTARE PSIHOLOGICĂ
EVALUARE ȘI TESTARE SIMPTOMATICĂ/SINDROMATICĂ – poate fi urmărită și evoluția simptomelor în prezența sau în absența tratamentului. Evaluarea simptomatică presupune atât identificarea simptomelor clinice evidente (de exemplu, simptomele anxioase sau depresive), cât și evaluarea unor tendințe sau trăsături ori factori de risc care îl pot afecta pe client (de exemplu, intoleranța la incertitudine).
EVALUAREA ȘI TESTAREA COMPORTAMENTELOR – Indiferent de specializare, comportamentele problematice sunt caracterizate de deficit comportamental (de exemplu izolarea depresivă reprezintă un deficit al comportamentului normal de socializare), de exces comportamental (spălatul pe mâini în tulburarea obsesiv-compulsivă) sau de devianță comportamentală (agresivitatea interpersonală sau furtul).
EVALUAREA ȘI TESTAREA DEZVOLTĂRII – Evaluările dezvoltării cuprind arii multiple – limbaj, intelect, memorie, atenție și se suprapun într-o oarecare măsură cu cele cognitive; psihologul analizând rezultatele subiectului prin comparație cu un standard normativ, dar dinamic, de dezvoltare.
EVALUARE ȘI TESTAREA ABILITĂȚILOR COGNITIVE – un rol important în ceea ce privește activitatea psihologilor în domeniul geronto-psihologiei sau neuropsihologiei (în special în evaluarea pacienților cu leziuni cerebrale) – e o competență specifică psihologului clinician, mai degrabă decât a consilierului psihologic sau a psihoterapeutului.
EVALUARE ȘI TESTAREA PERSONALITĂȚII – are un rol crucial în ceea ce privește recomandările pentru terapie psihologică și psihiatrică, dar și în situații diverse cum ar fi expertiza psihologică (în special psihologul clinician poate face această evaluare pe treptele superioare de specialist sau principal)
EVALUARE A FUNCȚIONĂRII ADAPTIVE – evaluarea și testarea funcționării presupune o serie de evaluări centrate în jurul strategiilor de coping și de gestionare a stresului. De asemenea, aceste trăsături pot fi corelate cu măsurătorile propuse de psihologia pozitivă (reziliență, speranță, stare de bine). Funcționarea adaptivă are o legătură directă cu nivelul calității vieții.
EVALUARE A ABILITĂȚILOR SOCIALE ȘI RELAȚIONALE – evaluarea abilităților sociale și interpersonale reprezintă o parte centrală a procesului de consiliere, și, într-o mai mică măsură a celui de psihoterapie sau a celui de psihologie clinică.
Poți vedea o parte din informație structurată succint și fain vizual în postarea mea de pe Instagram aici.
Informație preluată și adaptată de pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, ghidul lor îl poți consulta aici.
Ghidul de bune practici pentru realizarea unui raport psihologic îl găsești aici.