Imaginează-ți următorul scenariu: ești părinte, ai un copil în vârstă de 5-6 ani care se află în plină explorare și descoperire a lumii înconjurătoare despre care și eu, și tu, știm că nu e doar roz, sigură, bună, caldă și eventual, aromată. Apoi, are loc acest dialog între voi:
Copil: Mami/tati (tu alegi ce vrei), pot să bag mâna în foc?
Părinte: Da, dragul meu, sigur. Faci ce vrei, nu te limitez eu.
Copil: Mami, pot să o mușc pe Eva de nas?
Părinte: Da, sigur.
Copil: Tati, pot să arunc bicicleta în lac?
Părinte: Cum să nu, te ajut?
Copil: Mama, pot să arunc cu prăjitura cu mere pe geam?
Părinte: Da, sigur. Ia câte bucăți vrei.
Copil: Tati, vreau să îmi fac un tatuaj.
Părinte: Da, tată, acu’ îți fac programare.
Copil: Mami, pot să mai mănânc 2 ouă kinder, înainte de somn, și să nu mă spăl pe dinți?
Părinte: Da, sigur.
Copil: Tati, nu vreau să mă spăl pe dinți niciodată.
Părinte: Dacă nu vrei, e ok.
Copil: Mami, nu vreau să dorm deloc și nici să mai mănânc.
Părinte: Da, e ok, dacă tu vrei asta, orice îți dorești!
Dacă te-ai gândit că sunt scenarii exagerate, da, așa este. Însă ideea din spate este legată de NU ca formă de grijă și protecție față de copil, ca oportunitate de învățare și chiar creativitate.
Dacă părintele face orice… numai să nu țipe copilul, să nu se frustreze, de cele mai multe ori o face pentru că de fapt, el, adultul are o dificultate în a gestiona limitele. Dacă nu poți gestiona frustrarea copilului, gândește-te la toleranța lui scăzută la frustrare la adolescență sau a adultului care va deveni.
Un copil care nu învață limitele sale, ale celorlalți și ale mediului, poate deveni un adult care nu le respectă și chiar le încalcă – adesea nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu știe și nu poate altfel, fiindcă nu a deprins aceste abilități încă de mic. Și mai mult, când un adult matur și asertiv îi va pune limite ferme, cu blândețe (nu am zis dure!), copilul care a devenit adult acum și nu a știut despre limite, se va frustra inutil și chiar va interpreta comportamentul sănătos al celuilat ca fiind ofensator – așadar, se va frustra, va deveni defensiv și nu va fi neapărat capabil să se auto-regleze și să comunice cu celălalt.
De când a devenit toleranța la frustrare o problemă atât de mare? Nu-i așa că, parcă de când avem acces la atât de multă informație suntem tot mai…dezinformați? E mai rău uneori decât a fi… neinformat! Învață-l pe copil să împartă jucăriile. Învață-l să nu le împartă. Pune-i copilului limite. Nu îi spune copilului niciodată “nu” și tot așa. Sunt convinsă că dacă ești părinte (eu momentan mă bazez pe cercetări și experiența clinică, căci sunt “mămică” doar de blănoși), ai multe exemple pe care le poți adăuga aici.
Imaginează-ți orice dialog cu copilul tău, în care el are nevoie de tine ca adult, pentru a învăța reguli, disciplină, limite, diferența dintre bine și rău, iar tu îl induci în eroare, creând falsa impresie că lumea asta e doar miere și lapte, el nu va întâmpina niciun obstacol, tot ce va încerca va fi o reușită. Imaginează-ți, în contextul acesta… primul lui eșec. Căci el va exista.
Dacă nu ești încă părinte, dar îți dorești, iată ce mi-ar plăcea să iei în considerare: ce relației ai cu limitele? Cât îți e de ușor sau de greu să pui limite celorlalți? Ce crezi despre limite? Cât de ușor primești un refuz? Iei lucrurile personal atunci când cineva îți spune “nu vreau”, “nu am chef”?
Dacă ești părinte, mi-ar plăcea să știi că limitele înseamnă iubire, respect și încredere, de fapt, pentru copilul tău. Și îți oferă un fel de… garanție că se va dezvolta armonios, iar adultul care va deveni a avea anumite abilități datorită modului în care ai reușit să echilibrezi balanța dintre DA și NU.
IMPORTANȚA SETĂRII LIMITELOR: cum să înveți copilul despre responsabilitate și respect
Una dintre lecțiile esențiale pe care trebuie să le oferi copilului tău este legată de setarea limitelor. Acest act de responsabilitate înseamnă dragoste și îndrumare și joacă un rol crucial în dezvoltarea copilului tău, ajutându-l să învețe despre responsabilitate, consecințe și respect.
SETAREA LIMITELOR: o manifestare a iubirii și atenției
Setarea limitelor nu este o acțiune de restricție sau limitare, în sens negativ, ci mai degrabă un act de îndrumare și protecție. Atunci când stabilești reguli clare, copilul tău învață ce este acceptabil și sigur (în sensul de siguranță). Astfel, el va avea structura necesară pentru a înțelege lumea din jurul lui și pentru a dezvolta abilități esențiale precum autocontrolul și luarea deciziilor.
PRIMIREA REFUZURILOR: o oportunitate de învățare
Refuzurile oferă oportunitatea de a-l învăța pe copil despre consecințe și responsabilitate. Copilul învață că este important să comunice și să negocieze. Știi acei copii care doar țipă atunci când vor ceva pentru că știu că părintele cedează mult mai ușor? Ei bun, de fiecare dată când părintele cedează, întărește acel comportament (țipăt) și nu îi oferă copilului posibilitatea de a dobândi alte abilități de comunicare sau negociere și chiar de gestionare a frustrării. Într-un fina, acest lucru îi va ajuta să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a conflictelor în viitor, la vârsta adolescenței sau când va deveni adult chiar.
Cum să pui limite într-un mod sănătos sau cum îmi place să spun – ferm, dar cu blândețe:
- Fii clar și consecvent: Stabilește reguli clare și respectă-le în mod constant – va ajuta copilul să înțeleagă că limitele sunt constante și previzibile.
- Ascultă-i punctul de vedere: Dacă copilul refuză o limită, acordă-i timp să-și exprime punctul de vedere și încearcă să înțelegi perspectiva lui.
- Explică consecințele: Oferă explicații calme și clare despre consecințele alegerilor sale. Îl va ajuta să înțeleagă legătura dintre acțiuni și rezultate.
- Fii empatic: Înțelege că poate fi frustrant să primești un refuz (poate știi deja din propria experiență ca adult), dar păstrează calmul și arată empatie față de sentimentele copilului.
Să îi pui limite copilului și să îl înveți să gestioneze frustrarea sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea sa sănătoasă și formarea abilităților de adaptare.
Iată câteva motive pentru care aceste aspecte sunt importante:
VA ÎNVĂȚA AUTOCONTROLUL: Într-o lume dominată de impulsuri, dezvoltarea autocontrolului este o abilitate prețioasă. Probabil ai auzit de experimentul despre gratificarea imediată (testul acadelei) în care concluzia este că nu orice dorință trebuie satisfăcută imediat, iar amânarea lor îl poate ajuta pe copil să facă alegeri mai bune pe termen lung și să-și gestioneze emoțiile în mod corespunzător.
VA ÎNȚELEGE CONSECINȚELE: Limitând anumite comportamente, îl învățăm pe copil că fiecare acțiune are o consecință. Acest concept esențial îl ajută să își dezvolte gândirea critică și să înțeleagă că deciziile sale au impact asupra lui și a celor din jur.
VA AVEA VALORI: Când spunem «NU» anumitor comportamente inacceptabile, îl învățăm pe copil despre valorile fundamentale ale respectului, empatiei și responsabilității.
VA FI MAI REZILIENT: Fiecare «NU» îl pregătește pe copil cu capacitatea de a face față refuzului și dezamăgirii. Această abilitate de a depăși obstacolele și de a răspunde în mod constructiv la adversități este un instrument important pentru viața lui de adolescent ș adult. Copiii care primesc doar “DA” se frustrează foarte ușor în situații provocatoare sau de eșec.
VA CREA RELAȚII SĂNĂTOASE: Învățând să primească refuzul și să-l înțeleagă îi permite copilului să-și dezvolte abilități de comunicare mai bune și să-și construiască relații mai armonioase cu părinții, colegii și alte persoane importante în viața lor.
VA FI MAI CREATIV: Limitările îl încurajează pe copil să-și exploreze imaginația și să găsească alternative pentru a-și atinge obiectivele. Prin a spune «NU», îi provocăm să găsească noi căi pentru a-și exprima creativitatea și a rezolva problemele. Așadar, nu-i nimic rău, ci din contră, cu a spune NU.
De cele mai multe ori am întâlnit adulți (părinți) cărora le este greu să pună limite pentru că nu au claritate despre rolul acestora în dezvoltarea copilului și pentru că au convingerea că o limită înseamnă automat pedeapsă și că refuzul în sine poate fi interpretat de copil ca o deprivare de ceva sau chiar lipsă de iubire.
În concluzie, setarea limitelor, acceptarea frustrării și a spune “nu” sunt elemente cruciale în dezvoltarea copilului tău și în pregătirea sa pentru viață. Aceste abilități îl vor ajuta să își construiască relații sănătoase, să învețe din eșecuri și să dezvolte o atitudine pozitivă față de provocările întâmpinate. Setarea limitelor este, de fapt, o dovadă de iubire și susținere care îi ajută pe copii să înțeleagă lumea și să devină adulți responsabili. În procesul de a îi învăța să respecte limitele, este important să acceptăm și să înțelegem refuzurile lor, oferindu-le oportunitatea de a învăța și de a crește prin intermediul acestor experiențe.
Sper să te ajute să îți schimbi perspectiva asupra setării limitelor și să începi să o faci cu mai multă încredere!