Arhivă autor

Adultule, tu când te superi.. ce devii?

• Om
• Femeie – bărbat
• Iubit/Soție – Iubită/Soție
• Mama, tata – copil
• Mama, tata – fiu / fiică
• Adultul: Părinte, Adult, Copil

Inspirată de o temă tot mai des întâlnită în practica privată și numai, mai exact despre roluri și relații, am decis să scriu acest articol. Conceptul de părinte-adult-copil, ca instanțe ale Eului, l-am preluat din analiza tranzacțională (AT). Așadar, scriu acest articol, ca de obicei, cu intenția de a oferi o perspectivă diferită și eventual instrumente de a face altfel lucrurile, dacă și când e cazul.

Suntem de acord că fiecare gen își are niște rolul mai mult sau mai puțin atribuite. Suntem diferiți, atât fizic, cât și mental sau emoțional. Plecând de la acest rol, să spunem femeie – bărbat, putem varia – prieten/ă, coleg/ă – fiecare cu un anumite “set” de responsabilități și caracteristici. Dinamici ale relației. Ale interacțiunii. Mai departe, în rolurile de iubit/ă sau soție, iubit sau soț – alte atitudini, responsabilități, dinamici. Aici este adesea o confuzie, mai ales în cazul rolurilor mama – tata când se ia decizia unui divorț. Cele mai multe cupluri nu au viziunea clară asupra faptului că divorțul se face între soț-soție, acea relație se termină, nicidecum relația mama-tata (pe care cuplurile o amestecă în cea de soț-soție, unde copilul nu are ce căuta). Dar când există neclaritate, există multă confuzie, suferință și mai ales …supărare. Alt raport important este între mama-tata-copil vs. mama-tata-fiu/fiică. Sesizați diferența? E diferit să fii părinte al unui copil de 1 an și e diferit să fii părinte al fiului sau fiicei de 35 ani. Pe parcursul anilor, nu doar copilul trece prin transformări, ci și părintele, dar mai ales relația lor. Comunicarea, nevoile se transformă. Există vorba aceea “copilul meu ești și așa rămâi toată viața”. Adevărat, dar fiica, fiul, aflat la o vârstă adultă, nu mai este un copil. Atenție, limbajul poate spune sau ascunde multe. Câte putem spune prin ce nu spunem și câte nu spunem prin ceea ce spunem!

Și în cele din urmă, ajungem la acel trio, din AT, atât de drag mie și atât de util celor care vor să dezvolte un mindset de creștere în relația cu cei dragi și nu numai. Care vor să aibă interacțiuni pline de sens, relații sănătoase și o comunicare asertivă. Așadar, în AT se iau în considerare 3 instanțe ale omului adult, indiferent dacă este părinte sau nu (cine nu are un părinte interiorizat în sine?). Adică, atunci când interacționăm cu oamenii o facem de cele mai multe ori dintr-una din cele 3 instanțe. Desigur, e ușor de intuit că instanța de adult este cea dorită, cea matură, asertivă și … din care ar fi indicat să acționăm adesea (acționăm, nu reacționăm, da?). E cea care găsește soluții. Cred că poți face un simplu exercițiu de imaginație să îți dai seama ce instanță pedepsește sau devine cu ușurință autoritară cu replici de genul “Ți-am zis eu! Știam eu!” și care te așează frumos într-o poziție de neputință, ba chiar victimă uneori. E și cel care se supără adesea, pentru că nu prea are instrumente pentru o comunicare eficientă și știe că poate obține mult mai multe dacă se așează-n fund pe o bordură și chiar începe să plângă. Ce? Tu n-ai văzut adulți de 30-40 chiar și 50 ani care atunci când se supără mai, mai că-ți vine să îmbrățișezi acel copil interior de 4, maxim 5 ani? Poate chiar tu, cel care citești te-ai aflat ori te afli mai des în poziția asta. Nu-i nimic, dacă tocmai ai citit asta, ți-ai dat seama în ce situație te afli. Știi cum se spune? Conștientizarea reprezintă jumătate din călătoria schimbării.

Cu toții trecem sau le permitem altora să ne “treacă” prin poziția de părinte sau copil. Hai să le luăm pe rând.

Instanța Părinte se referă la gânduri, emoții și comportamente preluate de la părinți sau figuri parentale (cei care au avut grijă de noi). Atunci când criticăm pe cineva, o facem adesea în același mod în care am fost și noi criticați. Cu toții avem acea voce interioară, a părintelui, despre ce și cum trebuie făcute lucrurile. Observi, trebuie, nu-i așa? Un verb indispensabil în copilăria noastră.

Instanța Adult înglobează gândurile, emoțiile și reacțiile noastre ancorate în prezent. Pe scurt, e rațiunea, necontamintată de proiecții sau așteptări. Este starea pe care ne-o dorim și care ne aduce într-adevăr beneficii.

Iar instanța Copil este suma gândurilor, emoțiilor și comportamentelor noastre conservate încă din copilărie. Este modul în care am reacționat la anumite experiențe și pe care îl aplicăm și o dată deveniți adulți, mai ales în situații similare, chiar dacă nu este adecvat.

Haide să vedem un exemplu:

Avem un scenariu, cu 2 posibilități de reacții: șosetele împrăștiate și comunicarea faptului că asta deranjează.

partenerul de viață îți spune: 

1. “Auzi, tu mai împrăștiat de atât poți fii?” Răspuns: “Hai mai lasă-mă-n pace că fac eu mai târziu sau când am chef” – observi cu ușurință părintele și copilul, din fiecare adult, nu? Observi și faptul că nu comunică, nu? Dar eticheta de valoare?
2. “Știi, aș aprecia dacă ți-ai pune șosetele în coșul de rufe.” Iar răspunsul este “În regulă, mă voi strădui să acord mai multă atenție, înțeleg că e important pentru tine”. – aici, nu-i așa, comunicarea se face de la adult la adult – doar ascultarea replicilor îți poate transmite pace.

Iar astea sunt exemple lejere, dar nu e deloc greu să îți imaginezi cum pot degenera discuțiile.

Și de aici, te poți juca singur cu scenarii care variază pe această temă. Nu e greu de imaginat un dialog între copil-copil, părinte-părinte sau copil-părinte ori părinte-copil – desigur, între doi adulți. Dar e important de reținut că instanța de părinte și copil provoacă în celălalt instanța “pereche” să-i spunem așa. Adică, e de datoria fiecărui adult să rămână nu doar în rol (biologic vorbind), dar și în instanță de adult (psihologic).

Ca temă de gândire, întreabă-te atunci când te simți rănit, cine e de fapt rănit? Îți reamintesc, adultul are toate resursele necesare pentru a găsi soluții, de a-și exprima eficient nevoile, frustrările, temerile. 

Atunci când te superi pe cineva drag sau nu chiar, cine o face? Copilul? Părintele? Adultul ce ar face? Adică .. de ce ți-ai face ție una ca asta? Supărarea indiferent către cine e îndreptată, sper că-ți iei răgaz de 2-3 minute și înțelegi că în tine e cuibărită și hrănită. Că o întreții cu celulele tale, mai mult sau mai puțin nervoase. Că sistemul tău parasimpatic e pe câmpul de luptă cu cel simpatic, care-n realitate, nu-i deloc simpatic. Că în momentele alea clocotesc hormonii de stres în tine. La propriu.

Știi, e ușor și simplu să reacționezi oricum și mai ales cu nervi. Ca adult, în primul rând ai nevoie să faci un pas în spate (și cui îi place s-o facă, mai ales într-o confruntare? Dacă pierde teren?!), să respiri adânc și să te gândești, încă o dată: Unde vreau să ajung cu discuția asta? Unde trebuie să mă opresc? Am greșit? Îmi asum? A greșit celălalt? Îl judec sau îi spun cum mă simt? Mă supăr? De ce? Pentru că mi-e greu să-mi asum greșeala? Sau pentru că mi-e greu să zic ce nevoi am fără să arăt cu degetul către celălalt. Ori pentru că îmi imaginez că îl menajez pentru că în locul lui m-aș simți rănit?!

Mi-am amintit ce mi-a spus la un momentat dat un om cu care am împărțit o bucată de drum a sufletului și a profesiei: “Știi, când arăți cu degetul către celălalt, uită-te bine, căci 3 sunt îndreptate către tine!”. Las asta ca temă de introspecție.

Ce poți face? Oprește-te puțin. Caută informații. Spune “Uite ce vreau să îți spun, nu știu cum să o fac, dar mă simt în felul ăsta.”, în loc de “Te-ai comportat urât cu mine (ca un + etichetă de valoare = ❤️), consider că ești așa și pe dincolo”. Nu prea ne învață nimeni să vorbim despre noi, ci să vorbim despre celălalt. În timp ce, de cele mai multe ori, și celălalt, în loc să vorbească despre el însuși, vorbete despre tine. Și uite așa, oamenii nu mai ajung unii la ceilalți. Ajung doar la așteptările lor, fricile, frustrările, furia lor.

Pentru o ilustrare cât mai bună a acestui articol și chiar câteva instrumente practice pentru a schimba chiar de acum acest cerc triunghi vicios, las mai jos 3 clipuri foarte simple, clare și la subiect.

Și, în loc de încheiere, atunci când copilul tău (4-5 ani) îți spune că ești un părinte rău, că nu te iubește sau cu tărie “Te bat!”, tu din ce rol de raportezi la el? Scoți “la înaintare” copilul tău interior? Intri în conflict cu el sau îl inviți, pe limba și „pe” vârsta lui la un joc sănătos, de comunicare și relaționare? Dar când iubitul tău a uitat să cumpere fix ce i-ai spus și îi turui pe nerăsuflate „Nu ești bun de nimic!”, „Nu mă pot baza pe tine niciodată!” (deși în realitate știi că nu un sos de roșii înseamnă să te bazezi pe celălalt), „Mai bine mă duceam eu!”, „N-o să te mai rog niciodată!”, „Lasă că mă descurc eu!”? Ce părinte, la rândul lui cu un copil și un părinte interiorizat, vorbește, de fapt, aici?

Atunci când părintele tău, o dată și tu devenit adult, îți spune „Nu dai doi bani pe mine, nici nu contez!”, îl iei în serios sau faci un mic „scanning” și vezi acolo un copil rănit care-și cere drepturile? Și te comporți ca un adult și nu intri în conflictul ăsta de putere, ci îi cedezi toată puterea dragostea? Încurajându-l să vorbească despre sine? Și vorbind și tu la rândul tău despre tine? Ajutându-l să pună nevoia în cuvinte care cer, nu care acuză? Nu doar copiii învață din mediu, ci și noi adulții o facem. Poate nu atât de ușor, că avem rezistențe pe care s-a depus „calcarul” pasivității, agresivității sau pasiv-agresivității, dar cu un „produs” potrivit, începem din nou să funcționăm la parametri optimi. Ba chiar putem și la maxim. Doar să avem răbdare, să avem încredere și să fim dispuși, mental și emoțional, ca această schimbare să o exersăm și comportamental.

P.S.: Nu știu dacă e de ajutor sau dacă asta face ca lucrurile să fie mai ușoare, dar toți am trecut pe acolo mai mult sau mai puțin. Mai devreme sau mai târziu. Important este ca o dată ajunși, să ne oprim. Și să (ne) schimbăm, stă în puterea noastră.

Cu gânduri bune,

r

Așadar, sunt practic 3 părți ale acestui video (lb. engleză), recomand să dedicați aceste minute din viața voastră, s-ar putea să vă salveze și niște timp, dar să vă adauge mai ales valoare:

https://youtu.be/nKNyFSLJy6o (1); https://www.youtube.com/watch?v=YOqJ4sc9TAc (2); https://www.youtube.com/watch?v=58F2qYyAzME (3) 

Stresul nostru cel de toate zilele

Durere, confuzie, tensiune, gânduri. Și ce? Sau.. cât mai înduri ? Pentru ce? Merită?  Ce e mintea? Unde e? Poți pune mâna pe ea așa cum pui pe un mușchi? O simți și o trăiesti in fiecare zi. Prin gânduri, mai ales. Emoții? Le simți în corp. În stomac, în mușchi, în dureri de cap, în bătăi de inimă mai rapide, în respirație, în tremurul mâinilor. Al sufletului. În lacrimi – alea de fericire sau de disperare. 

Când ai o durere de măsea de uiți în oglindă și spui “las’ că trece!”? Sau îți faci o programare la stomatolog? Când ai tartru pe dinți te speli mai energic sau mergi la detartraj? Când ți-ai rupt piciorul ai stat 2-3 luni ca să-ți treacă de la sine sau ai mers la medic?

Dar atunci când ai simțit că nu mai poți, ce ai făcut? Când simțeai că urlă corpul prin dureri musculare sau pete pe piele? Când mintea îți apăsa capul prin dureri?

Psiholog? E acel om, care a fost client mai înainte de a deveni profesionist. Așa cum gradinarul are greblă, psihologul are instrumentele potrivite pentru a te ajuta să îți cureți mai întai “grădina” de buruieni, apoi să pregătești pământul pentru flori, copaci, legume și ce e mai bun, frumos și hrănitor pentru mintea și trupul tău.

Desigur, putem îndura multe. Daca ești sceptic, uita-te la părinții care și-au pierdut copiii la vârste fragede – unii încă din pântec, alții de 30 ani. Sau la copiii care au fost abuzați sexual chiar de părinții lor. Ori la adulții care au ramas paralizați ori și-au pierdut vreun membru (de familie ori chiar al corpului) într-un accident. Ne adaptam. Mergem înainte. Întrebarea este – cum? Și cu ce costuri? 

Sigur, putem mânca și fără vreun dinte în gura, lăsând deoparte partea estetică, digestia poate fi afectată pentru că masticația nu mai poate fi facută în mod optim. Și, mai mult, pot apărea inflamații la nivelul gingiilor. Așadar, pentru că “trebuie” vei face ceva pentru dantura ta. Revenind la igiena mentală și emoțională. Cariile și rănile nu se văd. Dar se simt. Le știi. Ce povară stă în cocoașa ta? Dar în durerile alea grozave de spate ori de cap? Pe cine și cum cari în spinare în fiecare zi? Pe cine lași să ți se agațe de suflet? Să ți se cocoațe pe gânduri? De ce tocmai acum s-au declanșat alergiile astea? De ce? Cum? Când?

Nu, chiar nu ai nevoie de un specialist pentru a-ți duce povara, cu siguranță te descurci bine. Însă, poți apela atunci când știi că vrei să te descotorosești de ea, când calitatea vieții tale va fi semnificativ îmbunătățită. Atunci când mergi la medici și toți îți spun – “ne pare rău, nu are o cauză medicală problema dvs., e cauzată de stres.” Păi, cum așa? Păăăăăi, creierul tău secretă niște hormoni de stres, care te ajută în situații de supraviețuire, dar dacă tu ești îngrijorat, încordat constant, creierul nu va înceta sa te “apere” de “pericol”, chiar dacă tu ești în vacanta pe o plajă exotică. El te va pregăti neîncetat de luptă, iar corpul îți va fi inundat de hormoni de stres. 

Practic, cu psihologul înveti să îți faci singur un control, din când în când, vei folosi mintea ca pe un RMN al stării tale interioare și exterioare. Vei fi mai atent atunci când corpul îți va vorbi. 

Ce faci atunci când stresul afectează mușchii? E clar că mintea te poate ajuta să te relaxezi. Dacă ai dureri acute chiar și cronice, ai nevoie să intervii asupra țesutului afectat astfel încât să deblochezi să pui sângele în mișcare și să oxigenezi celulele din mușchi. 

Stresul se cuibărește în mușchii tăi și începe să afecteze, încet-încet și organe. Tensiunea intrapsihică se transformă în dureri, în tensiune musculară. Atunci, ai nevoie de un specialist, kinetoterapeut, care să intervină din exterior și care să te ajute să înțelegi cum funcționează organismul tău, astfel încât sa știi să previi, nu să depinzi de un om pentru a-ți fi bine. 

Asocierea unui psiholog și kinetoterapeut este o abordare cât mai holistică, pentru interior și exterior, care te pune în contact atât cu gândurile, emoțiile cât și corpul tău. Această educație este prețioasă pentru că înveți că tu eeti responsabil și dobândesti abilitățile necesare pentru a avea grijă de tine. În continuare analogia cu stomatologul, e ca un “periaj” zilnic, dar al minții și al posturii. Vei face asta zilnic pentru îngrijirea ta, pentru menținerea unei funcționări optime și vei apela la un specialist doar atunci cand ești depășit de situație. 

Cand simțim că nu mai putem, suntem vulnerabili și nu ne place. Pentru că adesea confundăm asta cu slăbiciunea. Dar ce e mai curajos decât să spui “nu mai știu”, “nu mai pot”, “am nevoie de un sprijin pe bucata asta de drum”? Căci dacă ai ajuns până aici, pesemne că ai niște resurse care poate acum sunt latente sau doar “obosite” ori “frânte”. O mașina fără ulei nu o conduci, nu-i așa? Știi că îi vei strica motorul, așa că te vei îngriji de ea. Chiar așa – tu cum stai cu “uleiul”? 

Irascibilitate, oboseală, frică nejustificată, respirație sacadată, constipație, diaree, mușchi care dor, amețeală – toate consecințe ale stresului (dacă sunt excluse cauze medicale ma întâi). Cum te poate ajuta psihologul? Te invită spre alte perspective, în contact cu resursele pe care nici măcar tu nu mai crezi că le ai. El însuți se transformă într-un recipient în care poți lăsa toate grijile, temerile, neputințele, fără să îl împovărezi, pentru că ești convins că se pricepe de minune la “reciclare”. Te ascultă cu deplină prezență, empatie și compasiune, fără pic de judecată. Și nu-ți este deloc complice în propria-ți sabotare. Te vede cum ești și un pic mai mult, pentru că e antrenat să îți vadă și potențialul. Dar kinetoterapeutul? Știe anatomie și cunoaște în profunzime sistemul nervos cu ai săi nervi (care nu-s nepărat nervoși și se ocupă și de relaxare organismului tău) care pot fi “răpiți” de vreun mușchi respirator implicat direct în stres. Kinetoterapeutul știe să deblocheze acolo unde o postura adoptată luni sau chiar ani la rând, pentru că orice “carie” o cureți în profunzime pentru a menține dintele cat mai sănătos, nu iei puțin câte puțin ori plombezi peste carie, nu? Și, deblocând anumiți mușchi, îți va ajuta creierul să se oxigeneze mai bine, implicit, vei gândi mai limpede, va elibera tensiunea și o dată cu ameliorarea durerii și tu vei fi mai puțin irascibil, îți va ajuta corpul să reia postura corectă, iar asta va impacta chiar și organe, mai ales diafragma, mușchiul cumva vital în respirația profundă. Îți va reda flexibilitatea, uneori chiar mobilitatea.

De ce poți avea beneficii dacă te implici constant într-un program multidisciplinar? Câștigi mai întai de toate timp – asta e cel mai prețios. Apoi, vei dobândi know-how de la 2 specialiști care sunt acolo pentru tine de la începutul până la finalul programului. Îțicunosc nevoile și adaptează abordarea și programul strict în funcție de nevoile și resursele tale. Vei înțelege legătura dintre trup și emoții. Vei înțelege cum le poți gestiona eficient și autoregla rapid. Indiferent de cum ești obisnuit să trăiești și indiferent de ce vârstă ai, cu grijă și puțin noroc, e posibil să mai ai ceva ani buni de trăit, de ce să nu fie de calitate? Să fie așa cum meriți? În relaxare și bucurie. Poate încă nu știi că meriți, dar asta e altă discuție. Durerea fizică nu influențeaza doar organismul și postura. Ci și emoțiile – ce om cu dureri acute sau cronice ai văzut să fie foarte bucuros și relaxat? E greu. E ca și cum i-ai cere unui copil să ia o stâncă în brațe și să sară cât de sus poate. E greu spre imposiibl. Și de ce să o faci, de ce să te chinui, dacă știi că poți alege să trăiești și altfel? 

Așadar, a te îngriji de tine nu e nici pe departe un act egoist, așa cum există o convingere limitativă. Din contră, e cel mai altruist act pe care îl cunosc. Nu ai grijă de tine, ci doar de cei dragi și de carieră? Asta nu e cumva mai aproape de ipocrizie decât de altruism? Ce ar fi toate astea dacă tu azi te-ai îmbolnăvi grav? Prin atitudinea ta, ce le transmiți copiilor tăi? Ce vor învăța de la tine? Că e bine să uiți de tine în timp ce ai grijă de toți ceilalți? Că le ceri să se pună pe sine pe locul 1 și să fie premianți, în timp ce tu ești un repetent convins? Știu că orice părinte vrea și se străduiește să fie un model pentru copiii săi – tu ce fel de model ești? Cum ți-ar plăcea să fii? Cu toții gresim, iar asta e de la sine înțeles și uman. Important este să ne asumăm limitele și să ne străduim de fiecare dată să facem măcar puțin mai bine. Chiar dacă uneori ții cu sfințenie și dinții încleștați în tine 10-20 ani ceva greu, copleșitor, să știi că e posibil ca în cateva luni să te eliberezi. Pentru că vei face ceva sistematic, concentrat și, mai ales, în mod conștient. Mintea e ca un mușchi. Dacă vrei să ai un abdomen tonifiat, nu e de ajuns să mergi o săptămână la sală, apoi abia peste 3 luni. Vei merge constant, apoi doar de întreținere. Și pentru rezultate mai rapide și eficiente, până înțelegi cum funcționează și înveți exercițiile vei apela la un trainer personal. Asta e valabil și pentru minte – o antrenezi constant pentru a o “întări” și a avea siguranța că te poți sprijini pe ea în orice situație, oricât de delicată și copleșitoare ar fi. 

De ce să ai grija de tine? Pentru că nu vrei sa îi pui pe ceilalți în situația de a avea grijă de tine doar pentru că tu nu știi sau nu vrei să o faci. Nu e nimic demn în a avea grijă de ceilalți în timp ce pe tine te lași în paragină. Ba chiar poate fi un motiv de stres, pentru toată lumea, contrar intenției tale care da, fără-ndoială e bună.

De ce să mergi la psiholog? De ce nu? La medic de ce mergi? Dar la școală? Dar la cursuri? Pentru că poți vedea lucrurile diferit, pentru că poți învăța informații și poți descoperi capacități pe care nici nu le bănuiaia. Pentru că te poți elibera.

De ce să mergi la un kinetoterapeut? Pentru că știe unde stresul își lasă amprenta și știe cum să te pună în contact cu propriul corp. 

Din nou, de ce sa ai grija de tine? Pentru că altfel nu vei putea avea niciodată grijă cu adevărat de altcineva. Dacă ai un pahar gol, dar nu ai nici apă, nici lămâi, nici miere, cui vreodată îi vei putea oferi o limonadă? 

Cine poate avea grijă de tine? Am două vești, una proastă și una bună. Cea proastă – tu. Cea bună? Doar tu. 

Be good to yourself, cel puțin așa cum ești cu cei pe care îi iubești. 

Nu, la psiholog nu mergi pentru că ești greșit ori defect. Ci pentru că partea aia sănătoasă din tine știe că nu funcționezi la nivel optim, știe că poți mai mult. Nu mergi pentru că ești slab, ci pentru că ești atât de puternic încât știi că fiecare specialist își are rolul lui și te poate ajuta. Și apelezi pentru că ești atât de matur încât să știi când e momentul să spui stop. Dacă rămâi fără benzină nu pleci la drum lung în timp ce accelerezi la maxim, nu? Te oprești în prima benzinărie. Când ai roțile desumflate, te oprești să faci presiunea, nu-i așa? Nu riști să rămâi pe jantă și să faci pagube și mai mari – cum ar fi să tai un cauciuc nou sau să fisurei janta. Sportivii au un antrenor, nu-i așa? Fie că e sport de echipă, fie că e individual. Orice campion la fel. De ce? Pentru că vor să se mențină și vor să fie mai buni. Să învețe din greșeli, să aibă acces la alte perspective. Să se mai vadă și prin ochii altora, atât cât e obiectiv și posibil.

Această asociere psiholog-kinetoterapeut a luat naștere întocmai din recunoașterea și asumarea limitelor profesiilor noastre, astfel încât să putem oferi clienților noștri o experiență complexă cu rezultate eficiente și de durată. Nu ne-am gândit că suntem slabe și nepricepute, din contră, am înțeles că această colaborare este condiție pentru a fi cât mai bune. Atunci când știi de unde până unde ești, poți respecta mai ușor limitele, granițele și le poți face cunoscute și celor din jur. Uneori oamenii intră cu bocancii în sufrageria ta pentru că nu au văzut vreo delimitare între afară și înăuntru. Am observat în procesul terapeutic că oamenii au înainte de toate nevoie să se împrietenească cu ei înșiși. Nu e fascinant cum reușim să fim cei mai buni prieteni pentru alții, în timp ce suntem cei mai mari dușmani ai noștri? Și după ce reușeau să fie mai aproape sau mai departe de gânduri – în funcție de nevoie, în contact cu emoțiile, era necesară împrietenirea cu corpul. La fel și la Alexandra (prietena și colega mea, kinetoterapeut și interesată de legătura minte-trup) – deveneau din ce in ce mai conștienți și prieteni cu propriul corp, însă părea că mintea îi sabotează în continuare. Uneori caută durerea care dispăruse. Obișnuința, nu? Alteori, apărea frica – “dacă e doar o perioadă și apoi voi fi din nou rău?!”. Si astfel a apărut nevoia de a îi împrieteni pe oameni și cu mintea, de a o “îmblanzi” pentru a se “așeza” cu blândețe, în corp. 

Apoi, am realizată că uneori, la psiholog, corpul se poate tensiona – nu e ușor să fii față în față cu propriile vulnerabilități, nepuțintă și frică. Astfel, serviciile noastre sunt realizate împreună. În prezent, sub forma offline zenconnect – un program construit 2 în 1. Într-o sesiune vei avea lucru cu gândurile și emoțiile, apoi cu corpul. Iar asta îți va îmbogăți perspectiva și îți va întări centrarea pe sine, pe propriul eu, ăla înțelegător și rezilient. Și în 1 oră și 30 minute vei experimenta noi moduri de a fi a face, a gândi, a simți și a te comporta. Iar la final, sentimentul de self-efficacy îți va confirma că poți schimba în favoarea ta, și mintea, și gândurile și corpul.

Te vei “manifesta” la potențialul tău cel mai înalt. Și vei avea know-how-ul necesar de a te “îndrepta” după orice vânt, pentru că rădăcinile sunt ale tale.

Îmi poți adresa întrebări aici: roxana@asteri.ro

De ce vrei să traiești?

Ce vrei să trăiești?

Cu cine vrei să trăiești?

Cum vrei să trăiești?

Cam așa începe un proces de schimbare. Prin niște întrebări fundamentale care zguduie răspunsurile în tine. Care e motivul ăla pentru care dimineața merită să stai drept? Care e gândul ăla bun cu care mergi seara la culcare cu drag de-a întâmpina ziua următoare?

Avem tendința să-nfulecăm oameni, zile, emoții, experiențe atât de tare încât ne miră când ne află vreo diaree fix în mijlocul vieții sau trăim constipați, scremându-ne la fiecare pas. Avem tot felul de tendințe, doar pentru că nu ne-nvață nimeni să savurăm „mâncă tăt dîn farfurie!” ci doar să umplem burțile, uneori cu ce o fi, cum o fi, cât mai mult, cât mai tot, ne place, nu ne place. Ș-apoi ne mirăm de ce ne doare burta, inima, sufletu’.

Pentru ce vrei să „faci umbră, pământului”? Dacă totuși trebuie să „dai vrabia din mână, pe cioara de pe gard?!”. Dacă mai bine mai târziu decât niciodată e anulat de niciodată să nu spui niciodată și niciodată devine ceea ce este – niciodată? Dacă unde nu-i cap, vai de picioare? Și cum să le legi, totuși? Și știi că minciuna are picioare scurte, așadar, cât să te minți că ești bine? Că merge și așa?

Orice ar fi… cum îți așterni așa dormi.

Bună dimineața!

wellBE te invită să descoperi că indiferent de vârstă și de backgound, dacă ai voință și ești hotărât să investești mai ales, timp, în tine, vei avea rezultate eficiente și de lungă durată. Indiferent că ai 20, 30 sau 60 ani.

wellBE – program intensiv de self-help

Prima lună de wellBE, primul nostru pas, primii 6 pași pentru primii noștri 5 clienți.

Program intensiv online de dezvoltare personală pentru o calitate a vieții mai bună.

Iată că încheiem prima lună de wellBE și merită să așternem câteva cuvinte despre acest program inedit.

Ce este wellBE, pe scurt?

Este un program intensiv, online, 1 la 1. Combină tehnici din psihologie clinică, consiliere, terapie suportivă, interviu motivațional, Feedback Informed Training, coaching și NLP. 

Are o structură ce urmărește niște obiective clare și bine definite, realizată în așa fel încât se poate personaliza după nevoile clientului. Este online deoarece Roxana nu se află în România și este structurat în 6 ședințe deoarece acoperă niște teme pe care o dată parcurse vei avea mai multă înțelegere despre funcționarea psihicului uman și abilități despre cum îți poți gestiona reacțiile mai bine. Fie că e vorba de ceva personal sau profesional, acest program îți poate răspunde nevoilor tale. 

Cum poți beneficia de acest program intensiv de dezvoltare personală?

După înscriere este necesar să îți iei timp pentru tine completând un formular, nu chiar stufos, dar nici superflu, prin care îți demonstrezi mai ales ție că ești pregătit să faci acest pas. De ce? Pentru că wellBE îți va livra tehnici, te va pune față în față cu noi perspective, dar, tu vei fi cel care va face toată treaba. Iar într-o lume grăbită și haotică, vei învăța să slow down și mai mult, să respecți timpul pentru tine. Al tău. Cel care pare să fie din ce în ce mai puțin, dar niciodată epuizabil atunci când este vorba să-l oferi celorlalți. Astfel, înțelegi că wellBE este și despre prioritizare. Știi anunțul echipei de zbor, în caz de depresurizare? Masca este pusă mai întâi adultului, ca acesta să fie capabil să o pună și copilului, altfel, cum ar putea avea grijă de cel mic, dacă nu are mai întâi grijă de el însuși? Cam așa și cu wellBE. Dacă vrei să fii bine cu cei din jur, este important să fii bine cu tine însuți, mai întâi de toate. 

Ce beneficii există pe termen  scurt?

E o oportunitate de învățare, în care parcurgi acest drum alături de o persoană specializată în domeniul sănătății umane, cu experiență 1 la 1 și grup, și cel mai important – a investit 11 ani pentru a înțelege cât mai bine cum funcționează psihicul uman, cum poate contribui la bunăstarea emoțională a oamenilor, mici și mari, iar toate acestea le-a pus sub formă de esență în sticluțe mici (6 sesiuni) pentru ca tu să le folosești atunci când ai nevoie.

Rezervă acum programul tău wellBE pentru luna august – click aici

Dar pe termen lung?

Nu devine o cârjă pe care să te sprijini, ci te provoacă să descoperi și să folosești resursele pe care le ai atunci când ai nevoie, mai ales în situații delicate, pe care poate nu ți-ai imaginat că le vei trăi sau nu ți-ai fi dorit vreodată să le trăiești. Vei dobândi instrumente pe care să le îmbini așa cum îți este potrivit. Îți amintești când ai început să gătești? Părea totul rigid într-o rețetă – pași, minute, ingrediente, ustensile; apoi, ai început să înțelegi mecanismele din spate și ai reușit ulterior chiar să te joci cu textură, gust și combinații de alimente – în funcție de nevoi, dar mai ales de poftă. Ori când te-ai apucat de condus? De cât focus era nevoie pentru a integra toate informațiile? Pedale, oglinzi, indicatoare, alte mașini, pietoni, muzică, scaun, schimbător de viteze. Iar o dată cu experiența, ai dobândit lejeritate și relaxare, nu-i așa? Cam așa și cu wellBE – vei deveni un gospodar mai bun al propriei vieți, un leader pe măsură.  

Insight-uri – aliat vs. complice?

Roxana a construit acest program cu o intenție clară – să îi determine pe clienți să se ajute pe ei înșiși. Iar întregul proces de înscriere, participare până la final – follow-up (6 sesiuni online desfășurate pe parcursul a 4 săptămâni), este realizat în așa mod încât doar o persoană care își dorește cu adevărat să facă ceva pentru sine și să aibă un aliat în acest proces de provocare a zonei de confort și nu un complice la vechile obiceiuri, va reuși să ajungă să parcurgă toți pașii. Unde există voință, există și schimbare. Unii ar spune chiar minuni, noi am spune doar …firescul vieții. Atunci când faci lucrurile diferit, desigur, ai alte oportunități. Când te uiți altfel în jurul tău, dobândești alte perspective. 

August – luna a 2-a de wellBE – program intensiv de self-help

În fiecare lună, în funcție de disponibilitatea Roxanei, va exista un număr limitat de programe. Pentru luna iulie au fost disponibile 5 programe online, iar în august, vor fi 3 programe, iar ele vor putea fi cumpărate începând cu 1 august până pe 31 august. Numărul va fi mereu limitat deoarece, pe lângă structura standard, Roxana se va pregăti pentru fiecare client, în mod special, înainte și după fiecare sesiune, ceea ce înseamnă pe lângă observații, studiu și planificare o calitate a atitudinii profesionale pentru a lăsa totodată spațiu imprevizibilului și realității cu care se confruntă clientul în intervalul de timp dintre sesiuni. Altfel, programul nu ar mai fi cu și despre client, ci un fel de Patul lui Procust.

Află mai multe despre program și înscrie-te aici

Procesul de selecție este suficient de riguros, însă, te asigurăm că este un prim pas care îți va oferi mai multă claritate referitor la nevoile tale, mai multă încredere în propriile puteri și este un indiciu clar al motivației tale de a te implica în acest proces, încă dinainte de a-l începe. Ar fi simplu pentru ambele părți să pui mâna pe telefon și să programezi o sesiune online, dar ceea ce urmărim este un angajament puternic pentru ca rezultatul de la finalul programului să fie cel potrivit ție, cu impact semnificativ asupra calității vieții și pe o perioadă îndelungată de timp.

Făr’ de grijă, dacă după ce ai completat formularul online – este confidențial (pe care îl vei primi via e-mail după ce te-ai înscris aici) și ai avut discuția telefonică cu Roxana, concluzia este că nu e momentul oportun pentru a începe acest program, vei primi indicațiile necesare despre ce poți face pentru a te pregăti și să te implici în viitorul apropiat în acest program, astfel încât să te bucuri de toate beneficiile lui. Similar cu atitudinea unui medic atunci când urmează să ai o intervenție chirurgicală, iar valorile analizelor indică faptul că organismul nu are resursele necesare pentru a face față în parametri normali, motiv pentru care vei avea un timp de pregătire înainte ca să îți asiguri astfel reușita operației.

Orice călătorie de 1000 de km începe cu un prim pas, spune un proverb. Seneca zicea că niciun vânt nu ți-e prielnic atunci când n-ai habar încotro te îndrepți. 
wellBE reprezința primii 6 pași către obiectivul tău și o direcție clară. Călătoria e a ta, iar reglarea velei în funcție de vânt e responsabilitatea ta. wellBE e cel mult o hartă, pentru o perspectivă de ansamblu, claritate și focus pentru destinația ta.

Despre Roxana -> LinkedIn

Pentru detalii despre wellBE ->  descarcă broșura gratuită

De aici poți cumpăra online și securizat -> eventbrite

Pentru detalii -> trimite un email sau sună la 0722247261

Înțelepciunea eliberării