• 0040722247261
  • roxana@asteri.ro

Arhivă etichetă iubire

La mult… prezent!

12 gânduri principale de la anii ce-au trecut către anul care tocmai a venit.

așadar, în loc de urări, un mic review al anilor precedenți și vreo 12 învățături pentru anul 2017. Iată ce-am învățat noi în mare și ce ne-ar plăcea să dăm mai departe, aranjate aleatoriu :

Greșeala nu te omoară, te face mai atent!

Toți greșim, din diverse motive. Față de noi, față de cei dragi, față de cei mai puțin dragi, fără intenție, conștient, din frică, din rușine, din neștiință. Nu contează motivul. Important este cum gestionăm față de noi și, în funcție de context și consecințe, față de ceilalți. Greșeala poate fi mesajul că mai avem de exersat, de gândit, de organizat. Poate fi semnalul care îți atrage atenția despre faptul că direcția în care te îndrepți nu este cea potrivită. După ce greșim important este să investim energia în a face altfel lucrurile data viitoare. Blocați în „am greșit”, nu ne dăm voie să avansăm și să fim mai buni, câtuși de puțin data viitoare. Dacă îți repeți obsesiv „Nu sunt bun de nimic!”, unde rămâne loc și pentru „Hai, încearcă din nou!”?

Schimbarea este inevitabilă, chiar și atunci când fugi de mama focului de ea.

Fie că vorbim despre sine ori despre ceilalți, ori despre context, e clar că la o simplă privire în jur îți dai seama că totul se află nu doar în mișcare, ci și în permanentă schimbare. Reevaluează-ți nevoile cât mai obiectiv și relativ des pentru a evita să menții pactul cu un „tine” de acum 5 ani pe care ți-l imaginai astăzi într-un fel, dar care nu mai are nicio legătură cu cel de atunci. Dă-ți silința să fii cât mai atent la tine și la cei din jurul tău astfel încât să vezi totul așa cum este, nu așa cum ți-ai imaginat la un moment dat.

Voința este ingredientul cel mai aromat al schimbării.

Cu toții avem intenții, dar nu toți le transformăm în acțiuni. Așadar, dacă există o intenție cât mai clară și motivație pentru a o înfăptui, atunci nu mai rămâne decât să investești energie și să faci răbdare. Unele experiențe sau unii oameni au nevoie de un timp diferit, pentru că au un ritm diferit. Dacă ne gândim la flori și la condițiile în care acestea se dezvoltă, este foarte ușor să ne imaginăm că nici oamenii nu-s foarte diferiți: mediu, relații interumane, educație, experiențe, personalitate, preferințe.

Roluri și acceptare.

Pe parcursul timpului întâlnim oameni – unii rămân, alții pleacă. Pentru bucuria întâlnirii este necesar să îți cunoști rolul în fiecare relație și experiență, să fii conștient de ceea ce poți oferi și ce ești capabil să primești, astfel încât la încheierea relației sau experienței să fii împăcat cu sine. Cu celălalt nu vei putea fi niciodată împăcat dacă nu reușești să o faci cu sine. Iar uneori, fără a fi ceva greșit cu vreunul dintre noi, pur și simplu, facem parte din viața oamenilor și ei din viața noastră doar pe o bucată de drum. Iar asta, de cele mai multe ori poate fi chiar …minunat!

Să iubești…

…mai ales ceea ce faci. Împăcat fiind cu ceea ce faci, te poți bucura și de ceea ce ești – este o relație interdependentă și bidirecțională. Să mergi cu drag și plăcere câteva ore pe zi, muuuulți ani din viața ta, la locul de muncă, este o condiție a sănătății nu doar fizice, ci și a celei psihice. Să cauți bucuria și să vezi utilitatea acțiunii făcute de tine, te poate aduce mai aproape și mai repede de sentimentul de împlinire de sine. Deși uneori ar putea părea anevoios acest drum, dacă este parcurs cu plăcere și curiozitate, poate fi o experiență inedită!

Să înveți lucruri noi cu și despre tine.

Astfel îți antrenezi mușchiul abilității. Descoperi lucruri care ți-ar putea plăcea, oameni cu care rezonezi și momente de deconectare de la cotidian. Poți chiar să descoperi lucruri noi despre tine și limitele pe care le ai ori pe care doar credeai că le ai. Îți poate aduce satisfacție și îți îmbunătățește calitatea vieții. Uneori, pierduți în rutină, trăim cu impresia că știm ce ne place și ce nu, poate suntem cumva și resemnați, crezând că nu mai e loc de schimbare. Însă există părți din noi care se schimbă pe parcursul vieții și care au nevoie să fie hrănite în alt mod decât eram obișnuiți până în acel punct al vieții.

A fi blând cu tine te poate propulsa mai departe decât un box pe cinste cu sinele.

De cele mai multe ori, deși ne cunoaștem sau ar trebui să ne cunoaștem cel mai bine noi înșine, suntem foarte duri cu sine. Poate că schimbându-ne perspectiva, ne-ar putea fi de folos pentru a înțelege că este necesar ca tocmai noi să avem răbdare și să fim blânzi cu noi, știind ceea ce trăim și prin ceea ce trecem. Chiar așa, la ce ne folosește o urecheală zdravănă după o căzătură soldată cu o julitură în genunchi?

Oameni potriviți te pot ajuta să fii mai bun decât ești.

Faptul că te înconjori de oamenii potriviți ar putea fi un pas către a dobândi mai multă încredere în tine. Poate că nu neapărat oameni cu aceleași perspective sau valori, ci doar oameni care să te vadă și să te accepte așa cum ești. Să nu-și dorească să te schimbe pentru că nu te încadrezi într-un tipar cunoscut de ei, ci care doar să verifice cu tine dacă te pot ghida atunci când ei consideră că ar putea să o facă. Oameni care să-ți pună oglinda în față pentru a te vedea așa cum ești: cu bune și mai puțin bune. Care nu te smucesc atunci când greșești, ci îți arată cum ai putea face diferit data viitoare.

Să dansezi până te simți.

Există citat pe care îl ador și care îi aparține lui Kazantakis „Dansul ucide Ego-ul și odată ucis, nu mai există niciun obstacol care să te împiedice să-l întâlnești pe Dumnezeu.” Dansul este un exercițiu nu doar cardio, cu schimbări la nivel biochimic, ci și o provocare la nivel mental. Să fii în propriul corp, să te simți și să te regăsești pe note muzicale, poate fi una dintre cele mai profunde terapii pe care le-ai făcut vreodată. Să dansezi singur, cu prietenii, cu un partener. Dar să dansezi!

A pune limite, dar fără a (te) limita.

A spune DA sau NU în funcție de nevoi, de abilități și de context poate fi cel mai eficient exercițiu pentru sănătatea noastră psihică. A ști de unde până unde suntem noi și de unde încep ceilalți poate fi condiția pentru a ne reuni cu sinele sau cu alții. Ori a ne contopi – fără a ne pierde, ci doar pentru a ne regăsi și a ne redefini.

Să îți oferi timp de calitate.

Masaj de relaxare, yoga, un pahar cu vin, un desert, o carte de calitate, o plimbare, un film – timp petrecut cu tine și pentru tine. Singur. În care să știi că ai făcut ceva pentru tine. Că ți-ai oferit timp și ție, așa cum o faci adesea pentru ceilalți. Poate fi benzina care să-ți alimenteze motorul pentru încă 5-600 km din călătoria ta, până la următorul plin. Important este să ai mereu benzină în rezervor, pentru a te bucura de călătorie în pace, bucurie care să nu-ți fie furată de frica unei posibile pene.

Să îți ajuți mintea să privească și prin prisma ochilor.

Mintea poate privi realitatea prin prisma imaginației ori a ochilor. Însă în unele situații, este necesar să găsim un numitor comun și să îndreptăm percepția cât mai obiectiv către trăirea sau experiența prin care trecem. Este important să privim situațiile delicate din viață, prin „ochelarii” experiențelor plăcute, astfel încât să avem tăria necesară pentru a le gestiona și a le întâmpina altfel în viitor pe cele mai puțin plăcute.

Și să vă amintiți în fiecare lună să diluați dacă nu zilnic, măcar săptămânal ceea ce vă propuneți. Nu mai lăsați pe seara Revelionului, zilei de naștere sau a altor sărbători să vă schimbați să vă găsiți țeluri care să vă provoace. Sunt doar niște zile la fel ca toate celelalte, investite altfel doar de mintea noastră. Așa cum facem și cu oamenii, cu un simplu inel de logodnă pe care îl investim cu iluzia eternității, cu totul în viața noastră – lucrurile dobândesc valoarea pe care noi le-o atribuim.

Vă doresc să aveți vă faceți anul acesta așa cum vă este potrivit vouă!

Iubirea: totul începe cu tine.

Iubirea – un sentiment despre care învățăm, încă de la începutul vieții că este despre ceilalți, mai întâi de toate. Parcă-ți mai răsună și acum, nu-i așa? Pe cine iubești mai mult? Pe mami sau pe tati? În viață trebuie să iubești pentru a fi iubit la rândul tău.– asta dacă-ți vine rândul cândva…Și câți oameni care afirmă cu tărie că îi iubesc și se sacrifică pentru ceilalți, în timp ce pe ei înșiși nu dau niciun ban!

 Ne umplem cu idei despre cum ar trebui să arate iubirea (repet, pentru celălalt) și cu greu acceptăm că ea se simte și mai ales că ea se află-n noi. Știm cum am vrea să fim iubiți de celălalt, însă habar n-avem cum să ne iubim noi înșine. Să ne acordăm timp, atenție, răbdare și blândețe. Deși, e mai ușor să ne tragem de urechi, să ne dăm palme peste gură atunci când îndrăznim să cerem și să ne punem piedică.

Desigur, învățând încă de mici cum să dăruim, pierdem echilibrul între a cere – a primi – a da – a refuza, fiecare fiind la fel de important pentru homeostazia gândurilor și trăirilor noastre. Atunci când ai, poți oferi. Când îți cunoști nevoile, ești capabil să ceri ceea ce este potrivit pentru tine. Fără a confunda granițele fragile ale nevoilor cu ale dorințelor, păstrând privirea larg deschisă, poți identifica ceea ce îți poate aduce un plus de valoare în viață. Ai întâlnit vreodată pe cineva care dăruia și nu a știut niciodată cum să primească, să ceară sau să refuze? Nu te-ai întrebat din ce izvor nesecat se hrănește ființa lui? Dacă omul ar fi o mașină, iar roțile acesteia ar fi a cere a primi a da și a refuza, iar fiecare ar fi umflată în funcție de capacitatea ei maximă sau ar avea pană, cum s-ar putea deplasa? Nu ar fi confortabil nici pentru șofer și nici indicat pentru mașină și, sincer, nici nu cred că ar putea ajunge prea departe.

Conform DEX (2012) iubirea este definită astfel: faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit. Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.

            Din perspectiva mea, iubire este atunci când în fiecare dimineață prima persoană pe care o îmbrățișezi și căreia îi zâmbești ești TU. Există persoane care se trezesc morocănoase atunci când sunt singure, însă foarte zâmbitoare atunci când mai există cineva în viața lor. Paradoxal, uneori nu credem că merităm să fim iubiți, dar ne dorim să fim iubiți. Întrebarea este cât de autentic este faptul că ne lăsăm cu adevărat iubiți? Cum recunoaștem iubirea celuilalt, dacă noi înșine nu ne iubim? Chiar așa, cum îi poți oferi cuiva cea mai bună limonadă dint-un pahar mult prea …gol – fără apă, fără lămâi și miere?

            Încă din copilărie, imaginea noastră se formează prin prisma celorlalți, apoi reperele pe care ni le oferă societatea despre modul în care ar trebui să arătăm și să fim în prezent conturează cu finețe perspectiva de viitor a ceea ce ar trebui să devenim, uitând cu desăvârșire să fim.

Deși simplu, dar deloc simplist, îți propun un mic exercițiu care prin natura lui te va provoca să fii în contact cu tine: pune mâna dreaptă pe omoplatul stâng, apoi pune mâna stângă pe omoplatul drept și lipește obrazul drept de același umăr. Rămâi acolo pentru câteva minute, în fiecare dimineață, doar după ce te-ai privit în oglindă în ochi (nu-i așa că deși te uiți zilnic în oglindă, mai ales când folosești mascara, nu te privești, nu faci contact vizual cu tine însuți?)

Temă:

CE MI S-A SPUS DESPRE IUBIRE CE NU MI S-A SPUS, DAR MI S-A TRANSMIS DESPRE IUBIRE
– informații oferite de familie, prieteni (persoane importante) observații realizate prin prisma comportamentului celor din jur, alegerilor, acțiunilor
CE ȘTIU ASTĂZI DESPRE IUBIRE CE MI-AR PLĂCEA SĂ ȘTIU
– părerea personală prin prisma experiențelor trăite – modul în care ți-ar plăcea să privești iubirea

Provocare: privește-te în oglindă, susține-ți privirea și spune Te iubesc. Fii atent la ceea ce simți și cum primești ceea ce chiar tu îți dăruiești – ți-ar putea aduce multe răspunsuri legate la relația ta cu tine și cu iubirea de sine și pentru celălalt.

SENTINȚĂ PE VIAȚĂ: De astăzi, nu mai ești copilul meu!

Se ia o gumă de șters și modifici chipul copilului tău până se transformă așa cum îți place – doar e un simplu desen pe-o foaie până la urmă, iar dacă nu-i perfect, desigur, este dreptul tău (tu ești creatorul operei) să-l ștergi până reușești exact ce ți-ai propus. Sau poate, faci la fel cum face un copil frustrat, certat la un moment dat de învățătoare că a desenat urât și iei foaia, o rupi sau o mototolești, în cele din urmă … o arunci – la ce bun să o păstrezi când tu mai ai atâtea foi albe. Copilul desenul următor, vă rog. Apoi, dacă mai ai chef de vreun copil desen perfect, te apuci iar. Dacă nu, mai aștepți. Din gama “eu te-am făcut, eu te omor” sau pe principiul “copilul îşi alege familia în care să se nască” – a 2a aproape imposibil de demonstrat, la fel de aberant este şi „de azi, îți anulez cumva ADN-ul, experiența şi gata. Nu mai eşti copilul meu.” Când faci asta, în calitate de dumnezeu Părinte? Atunci când copilul nu mai coreăspunde de cerințelor părinților. Desigur, copiii sunt făcuți pentru de părinți. Ce poate fi atât de grav încât să vrei să îți ucizi copilul la nivel emoțional? Droguri, alcool, prostituție, homosexualitate? Când ai făcut copilul ai luat în calcul doar scenariul de nota 10, nu? Frumos, deștept și devreme acasă. În care copilul n-are voie să joace un rol mai prejos decât Radu Beligan, cu toate că experiența lui pe aici e doar de câțiva ani, nu zeci de ani…

Eşti supărat ca e barman? Te-ai gândit vreodată ca îi place interacțiunea cu oamenii şi îi place să lucreze într un spațiu mai liber, în care constrângerile nu prea există? Ca îi place să distreze alți oameni? Să se joace combinând diverse băuturi făcând spectacol cu sticle în aer? Se confundă adesea granița dintre ce vreau eu pentru tine cu ce vrei tu pentru tine, adesea din cauza mirajului „eu știu mai bine…”.

Îți cunoști copilul? Când l-ai întrebat ultima dată: ȚIE ce ÎȚI place să faci? Ce te face să zâmbești? Ce te bucură? Ce nevoi ai?

Ai răbdare dacă te privește încurcat, așa cum ție îți e dificil să faci asta, el poate nu e obișnuit și nu știe cum să reacționeze. E uman, toți facem astfel în fața unor situații noi.

Ce te face să crezi că o rană emoțională nu lasă urme? Crezi că dacă nu laşi vânătăi pe trup, ele nu există?

Realitatea poate fi schimbată doar atunci cand o vedem așa cum este. Iar ea este uneori dură. Foarte dură.

Nimic nu e de condamnat, dar aproape totul poate fi reparat si totul …absolut totul iertat…

Deși, poate că atunci când eu te-am făcut, nu te-am întrebat: îți dorești să vii în această familie? Îți dorești să fiu tatăl sau mama ta?

Ce îi spui copilului? Nu mai ești copilul meu. Niște vorbe, ok.

Ce îi transmiți copilului tău? Respingere, frustrare, tristețeDoar niște emoții, niște sentimente.

Înainte de a-i spune ceva, gândește-te ce aude el, cum se simte și …unde vrei să ajungi. Gândește-te cum ți se vede chipul mutilat de furie prin ochii fragezi ai copilului tău…

poate că așa …
11652199_10200522776710032_455188423_nsau … așa.  11656170_10200522776830035_959502565_o

Da, din spatele monitorului, în acest context, poate fi de râs deși din fața copilului tău … e de plâns.

P.S. Te-ai gândit vreodată ce gust au cuvintele tale? Gustă-le tu, așa cum faci cu supa, înainte de a-ți hrăni jigni copilul. 

Corpul copilului se hrănește cu supă, pe când mintea cu …emoții. Ai hrană pentru orice tip de …foame?

P.S. Mami, tati, de astăzi copilul cui sunt? Al nimănui?

11328894_932163440140479_391786265_n 11664040_10200522776670031_932782808_o 11667016_10200522776630030_1238860842_n verbal abuse