Alo? Sunt bine!
„Alo? Bună, Roxana! Te-am sunat, nu pentru că nu aș fi bine, ci pentru că fiind bine o perioadă mai lungă de timp, m-am gândit să ne revedem la o ședință și să ne luăm la revedere.„
De obicei da, oamenii te sună, te contactează, îți comunică, te caută, atunci când nu sunt bine. Aproape că nici nu știi cum să reacționezi la acest apel, deoarece ești atât de pregătit pentru intervenții în situații de criză, pentru asistare atunci când omul nu funcționează la nivel optim. Nici la medici nu te duci după o intervenție și te programezi pentru a-i comunica că te simți bine. Mergi la investigații, la control, dar când ești bine, ești bine.
O bucurie imensă, într-o profesie în care rezultatele se pot vedea în fiecare ședință (aici mă refer la instrumentul SRS și ORS – Feedback Informed Treatment, dezvoltat de David Prescott), însă „fixarea„ schimbării poate fi vizibilă abia după o perioadă mai lungă de timp. Când clientul cu care ți-ai luat chiar tu, în calitate de profesionist, angajamentul să îi fii alături, o perioadă determinată poate la început, căci avem nevoie de deadhappyline-uri pentru a ne orienta și a ne focusa pe obiectiv, te cunoaște într-o situație de criză, acest moment în care te sună, este unul de mare bucurie. De celebrare. Iar momentul acesta este cumva închipuit de amândoi, încă din prima ședință. Chiar dacă în perioada asta de timp au fost ups and downs, chiar dacă uneori lacrimile păreau nesecate, furia de aceeași intensitate. Vine acest moment prețios.