Povestea unui MinioM…

22 November 2016 By Roxana

…care voia să-și facă prieteni, dar nu știa cum.

Întotdeauna am privit comportamentele inadecvate ale copiilor cu blândețe și răbdare. De fapt, le-am privit ca un mod de comunicare, nu ca pe un efect. Am căutat mereu cauza.

Este evident că un copil nu se poate exprima ca un adult la nivel verbal, iar dacă te gândești că în primii ani din viață ne exprimăm în mod simbolic, atunci de ce nu ar fi corect să ne gândim că un copil care scuipă dorește să atragă atenția pentru a se împrieteni? Desigur, nu este corect să încurajăm acest comportament, ci să-l oferim variante pentru a-și atinge obiectivele, dar ce rezolvăm dacă ne grăbim și noi să sancționăm comportamentul? Metaforic vorbind, asta ar însemna un scuipat și din partea noastră – adică o manieră inadecvată la o nevoie exprimată deficitar. Până la urmă …cine este adultul sau profesionistul? În orice caz, nu copilul.

Terapia cu cel mic presupune o bază teoretică solidă despre dezvoltarea lui, iar în practicăadaptarea din mers: ce se schimbă, ce nu și ce se accentuează (înrăutățește – dar nu îmi place cuvântul). Astfel, mergem în același ritmîmpreună, nu separat.

Astăzi, este de fapt despre povestea unui copil care, pur și simplu, scuipă – pentru adulții care vor să vadă doar efectul. Pentru cei curioși și răbdători, este vorba despre un copil cu anumite dificultăți la nivel cognitiv care nu găsește modul potrivit de a spune: vrei să fii prietenul meu? hai să ne jucăm împreună! sau am obosit, nu îmi place activitatea, lasă-mă în pace, vreau să fiu singur. “Ce-i atât de greu?”, am fi tentați să spunem! Sunt convinsă că și pentru tine ca adult există situații care, deși nu ar trebui, sunt dificile – și mă gândesc la exprimarea nevoilor și confruntarea celor din jur. Și de asemenea, atunci când țipi, de ce o faci? Nici măcar cu o persoană care nu aude prea bine nu-i necesar să țipi. Deși avem instrumentele necesare, adesea nu le folosim adecvat, ce să mai zic de atunci când nu le avem?! Adică, de multe ori știi ce să …, dar habar n-ai cum să …, nu-i așa?

Interesele copilului – instrument de învățare, exprimare, ameliorare. Copilul despre care vă spun, iubește minionii – ca mulți alți copii. Iar pentru că el iubește minionii, eu îi pot construi povești cu ajutorul acestora pentru a depăși momentele mai puțin plăcute din viața lui. În prezent, aflat într-un mediu cu mulți alți copii – imaginează-ți o persoană care nu are abilități la nivel social, cum se simte în mijlocul unor activități de teambuilding cu cel puțin 30 de adulți alături? MinioMul drăguț despre care vă spun, începe să scuipe. Ce primește din partea celorlalți? Respingere Râsete + degete arătătoare către copilul neastâmpărat = atenție prin respingere. Altfel, nu știe momentan să o ceară. Așadar, pentru că lucrul cu cei mici presupune flexibilitate, adaptare, creativitare și muuuultă răbdare, i-am construit o unealtă de care să se folosească pentru a înțelege consecințele comportamentului său și a nu-l sancționa, ci a-i oferi variante practice ajutătoare. Cumva, i-am pus cele două roți în plus la bicicletă, pentru a avea echilibru, până va deveni sigur de abilitățile lui psihomotorii și va îndrăzni să meargă singur. Nu toți copiii reușesc din prima să meargă fără susținere, iar acel moment trebuie surprins și tratat ca atare de către adult. Nu limitezi copilul, dar nici nu-l forțezi, îl susții și-l încurajezi. Este suficient.

Fără talent, dar cu multă dragoste, am reușit să fac rezumatul acestor dificultăți și al soluțiilor astfel: minionul supărat scuipă, dar nu are prietenii lângă el pentru că lor nu le place și nu înțeleg acest comportament; însă dacă vorbește și spune ce are nevoie, prietenii îl vor înțelege, vor comunica și ei cu el, apoi minionul se va bucura alături de el.

11912986_10200654723968631_1278700853_n

Post your Comments