Wellbeing

O să-ncep printr-un dialog între două prietene: „- Ești fericită? – Sincer? Nu. Dar nu vreau să vorbesc despre asta. Nu știu cum este altfel și e mai bine așa pentru că deja m-am obișnuit după atâția ani, cu el, cu relația, cu nefericirea. Și nu, nu aș putea-o schimba. De fapt … cum aș […]

22 November 2016 By Roxana

Demonii sunt fața întunecată a îngerilor, la fel cum și îngerii sunt partea luminată a demonilor. Aceleași principii, dar care îmbracă diverse forme (de exemplu: Yin și Yang). Adică, sub același acoperiș trăiesc împreună, răul și binele. Chiar așa, ce este răul? Sau binele? Dacă nu ceva subiectiv pentru fiecare dintre noi? Care sunt mecanismele […]

22 November 2016 By Roxana

Cu ceva timp în urmă am primit o invitație de la o studentă a facultății de jurnalism, de a scrie despre două cazuri mediatizate ale unor persoane înșelate de o agenție de modelling – așadar, mai jos este o scurtă analiză în funcție de datele despre cele două cazuri. O relatare a discuțiilor cu două persoane, […]

17 November 2016 By Roxana
Explorarea corpului

…și vinovăție plăcere. Deși nu obișnui să privim copiii ca fiind ființe care manifestă sexualitate, dezvoltarea sexualității reprezintă o etapă la fel de obișnuită ca cea a învățării limbajului sau a jocului. Băieții își descoperă penisul accidental, în jurul vârstei de 6-7 luni și devin curioși, la fel cum sunt și cu celelalte părți ale corpului […]

17 November 2016 By Roxana
Scrisoare de intenție

Alo? Bună ziua, numele meu este Maria și îmi doresc să mă simt utilă. Deși singurul impediment este vârsta, se pare că este îndeajuns pentru a nu putea oferi ceea ce știu, ceea ce pot, ceea ce iubesc, ceea ce ar fi de folos unor oameni aflați în suferință. Ah, am uitat să menționez – […]

17 November 2016 By Roxana

Te-ai gândit vreodată ce au un Mercedes și o căruță în comun? Da, te-nțeleg dacă te uiți încurcat la-ntrebarea de mai devreme. Recunosc, și eu am zâmbit când am făcut legătura între cele două, într-o după-amiază însorită, în urma unei discuții cam … înnorate. Nu-mi fulgera prin gânduri, ce-i drept, dar începuse să se întețească […]

17 November 2016 By Roxana

… închid dinspre lumea materială – lucru cert, și probabil se deschid către o altă lume. Habar n-am. Există momente în viață când chiar ea, viața, are un deadline. Mai ales atunci când există această afecțiune. Când înveți sau încerci, cel puțin, să trăiești cu afecțiunea care te macină nu doar fizic, ci și mental. Poate […]

17 November 2016 By Roxana
visul la control

“Ne pare rău, aveți visuri prea multe, coborâți acum din autobuz, amendă!” Cum ar fi? Și cu oamenii care n-au niciun vis (chiar așa, există?!) ce se-ntâmplă? Călătoresc gratuit? Nu le pasă nimănui de ei? Acolo oare oamenii care se preocupă de anularea visurilor, îi ajută să-și contruiască vreun vis? Măcar unul? Ah, iar mă […]

17 November 2016 By Roxana

Loialități față de ceilalți – nu ar fi nicio problemă, dacă în primă instanță am face o loialitate cu noi: cu nevoile și dorințele noastre. Probabil că ai auzit (ori trăit pe propria …emoție) bunici care mor dacă tu pleci din țară, părinți care se-mbolnăvesc dacă tu nu faci nu-știu-ce ori dacă nu ești cu […]

17 November 2016 By Roxana
psiholog-iacs

Dacă mersul la psiholog este greșit, atunci la fel de greșit este și mersul la școală ori la medic. Sau orice încercare de a fi mai bine sau mai bun. De a explora, de a cunoaște și de autocunoaștere. Dacă ești nebun pentru că mergi la psiholog, atunci ești retardat pentru că mergi la școală sau […]

16 November 2016 By Roxana