Program gratuit μ

Descoperă povestea programului μ

μ (mi) este un program social al centrului asteri, dedicat persoanelor care se confruntă cu perioade delicate și pentru care accesul la suport psihologic constant este limitat.

Programul este inspirat de amintirea unei prietene apropiate – un om bun, empatic și mereu prezent pentru ceilalți, plecat dintre noi mult prea devreme. A fost o pierdere profundă, nu doar personală, ci și pentru oamenii din jurul ei, pe care i-a sprijinit constant, discret și autentic.

Prietenia cu Roxana Badea a fost una de susținere reciprocă, construită pe valori comune și pe convingerea că ajutorul real se oferă cu responsabilitate și respect.

Această prietenă a fost prezentă încă de la începuturile centrului asteri, contribuind în 2009 la partea juridică a proiectului. Astăzi, după mai bine de 15 ani, centrul asteri are toate resursele necesare pentru a dedica, în special în memoria ei, o misiune care pune în centru sprijinul pentru persoanele vulnerabile aflate în dificultate.

Implicarea clientului presupune angajament față de proces, disponibilitate pentru implicare activă și respectarea cadrului stabilit împreună cu specialiștii noștri.

Supervizare clinică cu practică ghidată

O componentă esențială a programului μ este integrarea supervizării clinice, din dorința de a contribui activ la formarea unei noi generații de psihologi, într-un cadru profesionist, structurat și responsabil.

Programul răspunde unui gol real al profesiei, în care supervizarea este adesea cerută fără a fi însoțită de un spațiu coerent de practică. În cadrul μ, ședințele sunt susținute de psihologi aflați în supervizare, sub îndrumarea și coordonarea directă a Roxanei Badea, într-un context clinic real.

Expertiza Roxanei și spațiul centrului asteri permit desfășurarea unor intervenții psihologice, cu respectarea standardelor profesionale și etice. Astfel, programul devine un beneficiu dublu:

  • pentru psihologii clinicieni în supervizare, care acumulează experiență clinică reală;
  • pentru clienți, care beneficiază de servicii gratuite și oferă, în același timp, contextul necesar în care psihologii aflați la început de carieră pot construi experiență clinică, sub supervizare.

Supervizarea este valoroasă atunci când susține formarea profesională și, mai ales, practica clinică a psihologilor aflați la început de carieră și, în același timp, respectă interesul și siguranța clienților.

Alege ce ți se potrivește

Oferim anual gratuit
sesiuni 1:1 & evenimente de grup

Sesiuni individuale

Programele individuale din cadrul μ au o durată limitată și sunt structurate conform Ghidului de bune practici COPSI, în funcție de competențele psihologului clinician.

Fiecare program include 1 ședință de admitere, până la 4 ședințe de evaluare psihologică și maximum 6 ședințe de intervenție psihologică primară. Intervențiile sunt de scurtă durată, orientate spre obiective clare și nu înlocuiesc psihoterapia.

Continuarea procesului este posibilă exclusiv în afara programului social, prin recomandarea unui psihoterapeut acreditat care va prelua cazul contracost, atunci când acest lucru este considerat necesar.

3 programe gratuite/2027

Ateliere de grup

Atelierele de grup din cadrul programului μ au o durată de 3 ore și sunt facilitate fie de Roxana Badea, fie de psihologi aflați în supervizare; unele ediții pot fi co-facilitate, pentru a asigura un cadru structurat și sigur.

Atelierele au caracter psihoeducațional și de intervenție psihologică primară de scurtă durată, în conformitate cu Ghidul de bune practici COPSI. Temele sunt inspirate din intervenții precum tehnici de respirație și relaxare, mindfulness, igiena somnului și a alimentației, gestionarea anxietății, stresului sau depresiei, însoțire emoțională suportivă, gestionarea conflictelor și autocunoaștere.

Atelierele fac parte din cadrul de practică supervizată al programului μ și contribuie la oferirea gratuită de servicii de sănătate mintală, în limitele intervenției psihologice primare și cu respectarea siguranței participanților.

2 ateliere gratuite/2027

Roxana Badea facilitează anual 2 programe individuale, desfășurate doar online, în perioada luna martie – mai, respectiv septembrie – noiembrie, durată de 10 ședințe/beneficiar (pe parcursul a maxim 3 luni, se programează săptămânal, în avans). Numărul total al programelor și al atelierelor poate varia de la un an la altul, în funcție de cererile primite din partea beneficiarilor și de disponibilitatea psihologilor implicați în program. Această flexibilitate permite adaptarea programului la resursele reale și la nevoile identificate.

Cine susține programul μ?

Programul μ este construit din convingerea că sprijinul psihologic trebuie oferit responsabil, într-un cadru clar delimitat, care protejează atât beneficiarii, cât și profesioniștii aflați în formare. Rolul Roxanei este de a asigura structura, coordonarea și supervizarea intervențiilor desfășurate în cadrul acestui program.
Roxana Badea, supervizor psihologie clinică
Programul μ oferă psihologilor aflați la început de carieră un cadru de practică reală, supervizată, cu accent pe dezvoltarea responsabilă a competențelor de evaluare și intervenție psihologică primară. Intervențiile se desfășoară într-un cadru structurat, cu respectarea standardelor profesionale.
psihologi clinicieni sub supervizare

Ai nevoie de mai multe informații?

Vrei să afli dacă programul μ ți se potrivește?

Vrei informații despre cadrul de practică și supervizare?