Cu ceva timp în urmă primesc această întrebare: “Cunoști un psiholog bun?”
Înainte de toate, cum evaluezi subiectiv și obiectiv un psiholog bun? Care e condiția de bază pentru a fi un psiholog bun? În percepția persoanei care m-a întrebat, psiholog bun era cel cu mulți clienți și cel puțin la fel de mulți ani de experiență. Dacă ne orientăm după studii, nu e prea mare surprinderea să aflăm că profesioniștii aflați la început de drum sunt mai eficienți decât cei cu multă experiență. Cumva e logic, nu? Entuziasm, curiozitate, informare, perseverență. Dacă ne gândim că orientarea profesională (școala de formare din care face parte) a psihologului nu este de așa mare importanță comparativ cu personalitatea lui, iarăși … ce înseamnă a fi bun? Pe lângă tipare, coduri etice și deontologice, a fi un psiholog bun pentru mine înseamnă a fi, în primul rând, pasionat de ceea ce faci. Apoi, să îți fie drag să lucrezi cu oamenii. Și la fel de importantă este dezvoltarea ta personală și apoi profesională. Ca informațiile și experiențele să se așeze și să capete o formă, este necesar să ai o bază personală solidă. Ca atunci când te confrunți profesional cu o problematică delicată pentru tine, personal desigur, să te poți îngriji ca atare de ea și să poți discrimina între ce-i al tău și ce-i al clientului. Apoi, lucrul înainte de întâlnire cu clientul și după – foarte important.
Un psiholog bun are structură și coerență internă, ceea ce contribuie la structura și coerența internă a clientului. Nu ne întâlnim în fiecare miercuri la ora 17.00 pentru că așa spun regulile. Ci pentru că acela va fi un interval dedicat clientului, care va fi un fel de incubator pentru ceea ce urmează să prindă viață în spațiul terapeutic. Și pentru că astfel îți iei un angajament față de sine. Și știi că în fiecare săptămână, în ziua cutare, la ora cutare, ai timpul tău. Pentru unii oameni asta pare a fi un lux. Și poate că e, să-ți permiți o oră pe săptămână pentru tine. Și dacă tot e, atunci să îi oferim respectul cuvenit. Un psiholog bun este cel care trezește terapeutul din clientul său. Cel puțin în restul săptămânii de la ultima întâlnire până la următoarea. Un psiholog bun e un om cu bune și rele, dar un profesionist desăvârșit, informat, perseverent și curios. E curajos și riscă, cântărind întotdeauna beneficiile și costurile, alături de clientul său. Este creativ și se ghidează după omul din față, nu după teoriile din spate. Teoriile sunt baza, dar omul din față este esența.
P.S. Anii de practică (nu mulți, ce-i drept, dar nu cantitatea contează, ci calitatea) m-au învățat o lecție foarte importantă – cu cât devii mai bun, cu atât riști să fii mai ineficient. De ce? Atunci când ești bun, ești căutat. Atunci când lucrezi cu mulți oameni, riști să nu mai ai timp de “incubare” pentru fiecare dintre clienții tăi. Așadar, un psiholog bun, mai poate fi în opinia mea, cel care știe să stabilească granițe sănătoase astfel încât să țină cont de limitele personale (fizice și mentale) și să poată răspunde eficient atât nevoilor lui, cât și ale clienților lui. Știi ce spune stewardesa în caz de depresurizare? Adultul își pune mai întâi masca de oxigen, aceasta fiind condiția pentru a-i oferi ajutorul necesar copilului. Așa și cu psihologul și clientul.
Referitor la întrebarea de la începutul articolului – nu cunosc un psiholog bun pentru clienți, pentru că fiecare psiholog poate avea ceva potrivit pentru oamenii cu care lucrează. Dar am o sugestie pentru clienți: fii atent la ce simți și dacă rezonezi cu persoana din fața ta, comunică autentic. Și încă un hint: dacă nu te simți confortabil acolo, spune asta. Poate chiar nu e omul potrivit sau poate e doar un blocaj. Oricum ar fi, e necesar să dezbați asta și, indiferent de cauză, să puteți acționa în consecință – împreună sau separat.
Ah, și încă ceva – e necesar să te simți acceptat. Dacă nu la psiholog, atunci la cine?
Asta așa, pe scurt și subiectiv. 🙂
Succes!
P.S. Un lucru e cert, nu poți fi un psiholog bun pentru toată lumea, însă un psiholog bun recunoaște și se retrage atunci când nu mai e bun.