• 0040722247261
  • roxana@asteri.ro

Arhivă etichetă dezvoltare

foto: andygotts.com

Un psiholog bun, aveți?

Cu ceva timp în urmă primesc această întrebare: „Cunoști un psiholog bun?”

Înainte de toate, cum evaluezi subiectiv și obiectiv un psiholog bun? Care e condiția de bază pentru a fi un psiholog bun? În percepția persoanei care m-a întrebat, psiholog bun era cel cu mulți clienți și cel puțin la fel de mulți ani de experiență. Dacă ne orientăm după studii, nu e prea mare surprinderea să aflăm că profesioniștii aflați la început de drum sunt mai eficienți decât cei cu multă experiență. Cumva e logic, nu? Entuziasm, curiozitate, informare, perseverență. Dacă ne gândim că orientarea psihologului nu este de așa mare importanță comparativ cu personalitatea lui, iarăși … ce înseamnă a fi bun? Pe lângă tipare, coduri etice și deontologice, a fi un psiholog bun pentru mine înseamnă a fi, în primul rând, pasionat de ceea ce faci. Apoi, să îți fie drag să lucrezi cu oamenii. Și la fel de importantă este dezvoltarea ta personală și apoi profesională. Ca informațiile și experiențele să se așeze și să capete o formă, este necesar să ai o bază personală solidă. Ca atunci când te confrunți profesional cu o problematică delicată pentru tine, personal desigur, să te poți îngriji ca atare de ea și să poți discrimina între ce-i al tău și ce-i al clientului. Apoi, lucrul înainte de întâlnire cu clientul și după – foarte important.

La mult… prezent!

12 gânduri principale de la anii ce-au trecut către anul care tocmai a venit.

așadar, în loc de urări, un mic review al anilor precedenți și vreo 12 învățături pentru anul 2017. Iată ce-am învățat noi în mare și ce ne-ar plăcea să dăm mai departe, aranjate aleatoriu :

Greșeala nu te omoară, te face mai atent!

Toți greșim, din diverse motive. Față de noi, față de cei dragi, față de cei mai puțin dragi, fără intenție, conștient, din frică, din rușine, din neștiință. Nu contează motivul. Important este cum gestionăm față de noi și, în funcție de context și consecințe, față de ceilalți. Greșeala poate fi mesajul că mai avem de exersat, de gândit, de organizat. Poate fi semnalul care îți atrage atenția despre faptul că direcția în care te îndrepți nu este cea potrivită. După ce greșim important este să investim energia în a face altfel lucrurile data viitoare. Blocați în „am greșit”, nu ne dăm voie să avansăm și să fim mai buni, câtuși de puțin data viitoare. Dacă îți repeți obsesiv „Nu sunt bun de nimic!”, unde rămâne loc și pentru „Hai, încearcă din nou!”?

Schimbarea este inevitabilă, chiar și atunci când fugi de mama focului de ea.

Fie că vorbim despre sine ori despre ceilalți, ori despre context, e clar că la o simplă privire în jur îți dai seama că totul se află nu doar în mișcare, ci și în permanentă schimbare. Reevaluează-ți nevoile cât mai obiectiv și relativ des pentru a evita să menții pactul cu un „tine” de acum 5 ani pe care ți-l imaginai astăzi într-un fel, dar care nu mai are nicio legătură cu cel de atunci. Dă-ți silința să fii cât mai atent la tine și la cei din jurul tău astfel încât să vezi totul așa cum este, nu așa cum ți-ai imaginat la un moment dat.

Voința este ingredientul cel mai aromat al schimbării.

Cu toții avem intenții, dar nu toți le transformăm în acțiuni. Așadar, dacă există o intenție cât mai clară și motivație pentru a o înfăptui, atunci nu mai rămâne decât să investești energie și să faci răbdare. Unele experiențe sau unii oameni au nevoie de un timp diferit, pentru că au un ritm diferit. Dacă ne gândim la flori și la condițiile în care acestea se dezvoltă, este foarte ușor să ne imaginăm că nici oamenii nu-s foarte diferiți: mediu, relații interumane, educație, experiențe, personalitate, preferințe.

Roluri și acceptare.

Pe parcursul timpului întâlnim oameni – unii rămân, alții pleacă. Pentru bucuria întâlnirii este necesar să îți cunoști rolul în fiecare relație și experiență, să fii conștient de ceea ce poți oferi și ce ești capabil să primești, astfel încât la încheierea relației sau experienței să fii împăcat cu sine. Cu celălalt nu vei putea fi niciodată împăcat dacă nu reușești să o faci cu sine. Iar uneori, fără a fi ceva greșit cu vreunul dintre noi, pur și simplu, facem parte din viața oamenilor și ei din viața noastră doar pe o bucată de drum. Iar asta, de cele mai multe ori poate fi chiar …minunat!

Să iubești…

…mai ales ceea ce faci. Împăcat fiind cu ceea ce faci, te poți bucura și de ceea ce ești – este o relație interdependentă și bidirecțională. Să mergi cu drag și plăcere câteva ore pe zi, muuuulți ani din viața ta, la locul de muncă, este o condiție a sănătății nu doar fizice, ci și a celei psihice. Să cauți bucuria și să vezi utilitatea acțiunii făcute de tine, te poate aduce mai aproape și mai repede de sentimentul de împlinire de sine. Deși uneori ar putea părea anevoios acest drum, dacă este parcurs cu plăcere și curiozitate, poate fi o experiență inedită!

Să înveți lucruri noi cu și despre tine.

Astfel îți antrenezi mușchiul abilității. Descoperi lucruri care ți-ar putea plăcea, oameni cu care rezonezi și momente de deconectare de la cotidian. Poți chiar să descoperi lucruri noi despre tine și limitele pe care le ai ori pe care doar credeai că le ai. Îți poate aduce satisfacție și îți îmbunătățește calitatea vieții. Uneori, pierduți în rutină, trăim cu impresia că știm ce ne place și ce nu, poate suntem cumva și resemnați, crezând că nu mai e loc de schimbare. Însă există părți din noi care se schimbă pe parcursul vieții și care au nevoie să fie hrănite în alt mod decât eram obișnuiți până în acel punct al vieții.

A fi blând cu tine te poate propulsa mai departe decât un box pe cinste cu sinele.

De cele mai multe ori, deși ne cunoaștem sau ar trebui să ne cunoaștem cel mai bine noi înșine, suntem foarte duri cu sine. Poate că schimbându-ne perspectiva, ne-ar putea fi de folos pentru a înțelege că este necesar ca tocmai noi să avem răbdare și să fim blânzi cu noi, știind ceea ce trăim și prin ceea ce trecem. Chiar așa, la ce ne folosește o urecheală zdravănă după o căzătură soldată cu o julitură în genunchi?

Oameni potriviți te pot ajuta să fii mai bun decât ești.

Faptul că te înconjori de oamenii potriviți ar putea fi un pas către a dobândi mai multă încredere în tine. Poate că nu neapărat oameni cu aceleași perspective sau valori, ci doar oameni care să te vadă și să te accepte așa cum ești. Să nu-și dorească să te schimbe pentru că nu te încadrezi într-un tipar cunoscut de ei, ci care doar să verifice cu tine dacă te pot ghida atunci când ei consideră că ar putea să o facă. Oameni care să-ți pună oglinda în față pentru a te vedea așa cum ești: cu bune și mai puțin bune. Care nu te smucesc atunci când greșești, ci îți arată cum ai putea face diferit data viitoare.

Să dansezi până te simți.

Există citat pe care îl ador și care îi aparține lui Kazantakis „Dansul ucide Ego-ul și odată ucis, nu mai există niciun obstacol care să te împiedice să-l întâlnești pe Dumnezeu.” Dansul este un exercițiu nu doar cardio, cu schimbări la nivel biochimic, ci și o provocare la nivel mental. Să fii în propriul corp, să te simți și să te regăsești pe note muzicale, poate fi una dintre cele mai profunde terapii pe care le-ai făcut vreodată. Să dansezi singur, cu prietenii, cu un partener. Dar să dansezi!

A pune limite, dar fără a (te) limita.

A spune DA sau NU în funcție de nevoi, de abilități și de context poate fi cel mai eficient exercițiu pentru sănătatea noastră psihică. A ști de unde până unde suntem noi și de unde încep ceilalți poate fi condiția pentru a ne reuni cu sinele sau cu alții. Ori a ne contopi – fără a ne pierde, ci doar pentru a ne regăsi și a ne redefini.

Să îți oferi timp de calitate.

Masaj de relaxare, yoga, un pahar cu vin, un desert, o carte de calitate, o plimbare, un film – timp petrecut cu tine și pentru tine. Singur. În care să știi că ai făcut ceva pentru tine. Că ți-ai oferit timp și ție, așa cum o faci adesea pentru ceilalți. Poate fi benzina care să-ți alimenteze motorul pentru încă 5-600 km din călătoria ta, până la următorul plin. Important este să ai mereu benzină în rezervor, pentru a te bucura de călătorie în pace, bucurie care să nu-ți fie furată de frica unei posibile pene.

Să îți ajuți mintea să privească și prin prisma ochilor.

Mintea poate privi realitatea prin prisma imaginației ori a ochilor. Însă în unele situații, este necesar să găsim un numitor comun și să îndreptăm percepția cât mai obiectiv către trăirea sau experiența prin care trecem. Este important să privim situațiile delicate din viață, prin „ochelarii” experiențelor plăcute, astfel încât să avem tăria necesară pentru a le gestiona și a le întâmpina altfel în viitor pe cele mai puțin plăcute.

Și să vă amintiți în fiecare lună să diluați dacă nu zilnic, măcar săptămânal ceea ce vă propuneți. Nu mai lăsați pe seara Revelionului, zilei de naștere sau a altor sărbători să vă schimbați să vă găsiți țeluri care să vă provoace. Sunt doar niște zile la fel ca toate celelalte, investite altfel doar de mintea noastră. Așa cum facem și cu oamenii, cu un simplu inel de logodnă pe care îl investim cu iluzia eternității, cu totul în viața noastră – lucrurile dobândesc valoarea pe care noi le-o atribuim.

Vă doresc să aveți vă faceți anul acesta așa cum vă este potrivit vouă!

Explorarea corpului

Explorarea corpului: curiozitate…

…și vinovăție plăcere.

Deși nu obișnui să privim copiii ca fiind ființe care manifestă sexualitate, dezvoltarea sexualității reprezintă o etapă la fel de obișnuită ca cea a învățării limbajului sau a jocului.

Băieții își descoperă penisul accidental, în jurul vârstei de 6-7 luni și devin curioși, la fel cum sunt și cu celelalte părți ale corpului – urechile, degetele de la mâini și picioare. Pe când fetele, își descoperă organele genitale pe la 10-11 luni.

Acest obicei își poate avea rădăcinile în plăcere, însă poate lua amploare în situații de plictiseală, oboseală sau stres.

Majoritatea copiilor se joacă cu organele genitale – între 2 și 6 ani.

De ce sunt deranjați părinții? Pentru că este privită prin ochii lor, cu semnificațiile de rigoare atribuite actului în sine. Dar cum privește copilul această acțiune? În acele momente are loc descoperirea păriților corpului și a plăcerii rezultate din atingerea lor. Atât, nimic mai mult.

Pentru copil, să-și atingă acele părți tabu (de fapt, este corpul său, nimic tabu) înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât plăcere. Nu este nimic greșit sau murdar.

  1. Masturbarea este normală – dorința de a-și folosi părțile corpului pentru a obține plăcere reprezintă o etapă normală a dezvoltării sexualității.
  2. Masturbarea poate fi anormală – când activitatea devine intensă și frecventă,  apoi afectează funcționalitatea copilului, iar când această modalitate devine singura posibilă pentru a-și oferi plăcere atunci pot fi ridicate semne de întrebare.
  3. Stima de sine și masturbarea – copii care se simt bine cu ei înșiși în diferite contexte (școală, priteni, acasă, activități) sunt mai puțin înclinați să se retragă în autostimulare.

Ce ar putea face părinții? Discuție (însă nu confruntare) despre act în sine, dar mai degrabă focus pe nevoile copilului și înțelegerea cauzei (ce nevoie se ascunde de fapt în spatele comportamentului), mai degrabă decât pe locul în care erau mâinile. Copiii plictisiți își întorc atenția către corpul lor pentru stimulare – este necesar ca mintea și corpul celui mic să aibă activitate.

Unii copii folosesc masturbarea ca metodă de eliberare a tensiunii, moment în care este potrivit să i se ofere alternative pentru a-și stăpâni anxietatea – ce resurse valoroase poate folosi, părintele poate începe de la a-i distrage atenția prin activități simpli și poate deveni cât mai creativ posibil

Anxietatea, frica, gelozia și alte emoții primare pot declanșa nevoia de autostimulare, fără a fi capabil să identifice încă de la început triggerul sau factorul stresor.

Este important de reținut că cei mici nu asociază această activitate cu sexualitatea sau relațiile adulte, ci mai degrabă cu o simplă formă de self-comfort.

Desigur, există situații în care această activitate poate deveni îngrijorătoare pentru părinte:

*devine compulsivă și interferează cu alte activită’ți normale ale copilului și acesta nu poate fi distras cu ușurință de la masturbare

*dacă cel mic se stimulează cu un alt copil

*activitatea devine intruzivă sau dureroasă

Copilul nu are înțelegerea implicațiilor sociale a masturbării în public, deoarece nu face asocierea cu comportamentul intim al adulților. Pentru ei poate să fie la fel cu momentele în care se joacă cu urechile, își bagă părul în gură sau degetele în nas (un alt comportament respins din punct de vedere social). Este necesar să nu acordați importanță acestui comportament, deoarece copiilor le place atenția, indiferent că este negativă sau pozitivă, iar insistențele părinților asupra unui anumit aspect s-ar putea să sfârșească prin a le întări comportamentul și de a le mări dorința de a obține și mai mult.

Pedeapsa în astfel de situații s-ar putea să aibă un impact important asupra stimei de sine sau confortului din viața sexuală adultă.

În concluzie, copiii pot învăța că este normal să-și exploreze corpul și să vadă cum funcționează, iar secretul abordării acestui subiect stă în atitudinea părinților și a perspectivei lor dobândite, la rândul lor, asupra masturbării.

Video aici