• 0040722247261
  • roxana@asteri.ro

Psiholog? Iacs!

psiholog-iacs

Psiholog? Iacs!

Dacă mersul la psiholog este greșit, atunci la fel de greșit este și mersul la școală ori la medic. Sau orice încercare de a fi mai bine sau mai bun. De a explora, de a cunoaște și de autocunoaștere.

Dacă ești nebun pentru că mergi la psiholog, atunci ești retardat pentru că mergi la școală sau că faci vreun efort să descoperi, să analizezi, să cunoști, nu? Logica mea feminină, cu unghii roșii scurte și necoafată, îmi spune că raționamentul poate fi valabil. De ce? Pentru că nimic din ceea ce faci pentru tine, nicio dorință de a fi mai bun, nu poate fi de condamnat.

Din această perspectivă ar trebui să ne dezguste (bleahhh!) orice are legătură cu efortul de a vindeca, de a transforma, de a dezvolta. Orice pas înainte să fie descurajat. De ce studiezi istorie? De ce să cunoști limba engleză? De ce să faci sport? De ce să alegi să operezi o tumoră pe creier care îți afectează întregul organism? De ce să porți ochelari atunci când ai dioptrii -4? De ce să înțelegi de ce ți-o ia inima razna, deși tu n-ai nicio problemă fizică, atunci când stai noaptea-n pat? De ce un gând apăsător ar fi mai inofensiv decât o măsea cariată? De ce o suferință emoțională ar fi mai de trecut cu vederea decât o carotidă înfundată 60%? De ce? O întrebare pe care nu avem curaj prea mult să o adresăm, dar care poate pune în încurcătură și minți de oameni mari.

Ce repere îți iei? Pe cine lași să-ți evalueze alegerile? Cui îi dai voie să intre cu bocancii în sufrageria gândurilor și trăirilor tale?

Unii oameni nu au nevoie de psiholog la fel cum unii oameni nu au nevoie de medic. Am cunoscut copii de 6 ani care au trecut prin intervenții chirurgicale prin care n-a trecut vreodată vreo persoană de vârsta a treia. Evoluția are de-a face cu cât mai multe instrumente care să ne ajute să șlefuim prezentul pe care-l trăim, atât la nivel fizic, cât și emoțional. Astăzi nu mai este nevoie să frecăm două pietre și să facem focul – avem un aragaz; desigur, pentru cei dornici și atașați de natură, încă există orice unealtă din trecutul îndepărtat și e liber să aleagă ceea ce îi este potrivit. Terapeuți, psihologi au existat sub alte denumiri, alte formări sau …alt har, dintotdeauna. Oameni care au avut nevoie au existat și există. La fel de bine cum există oameni care nu au avut și nu au nevoie. Este de apreciat omul atunci când își cunoaște nevoile și face alegerile optime pentru a și le satisface, pentru a-și atinge obiectivele. A merge la psiholog nu are de-a face cu a fi handicapat emoțional ori nebun. Uneori, viața ne oferă anumite skills-uri și muuulte probleme. Unii știu cum le pot mânui spre rezolvare, alții se uită încurcați. Cine a fost vreodată bun la tot? Eu, cu siguranță, nu. Iar dacă viața-mi oferă o problemă de matematică s-ar putea să-mi ia mult mai mult timp și energie decât dac-aș avea ca temă un eseu. Nu neapărat că mi-s mai bună la partea umană, dar am și mai mult exercițiu. Mai multă experiență. Dar nu mi-ar strica niciodată să-nvăț mai mult sau din alte perspective. Generația mea, cu mici excepții mai norocoase, a învățat tabla înmulțirii mecanic. Acum există n variante, care mai de care mai amuzante, mai atrăgătoare. Păi, nu facem noi în viață mai tot (sau ne-am dori) pe principiul plăcerii?

O fetiță de 8 ani îmi spune: “Știi, Roxana, mi-era frică să vin la tine. Am o colegă care merge la psihologul școlii, iar colegii mei râd de ea că e nebună. Acum îmi dau seama că-mi place aici, ne jucăm împreună, mă ajuți să-mi rezolv problemele.” Și nu, nu facem teme împreună. Nu teme care au legătură cu partea cognitivă. Ci practică pentru partea emoțională. Și da, există probleme și de clasa întâi, și de doctorat. Și pentru oameni mici, și pentru oameni mari. Și la școală, și acasă. În viață.

Suntem în 2016, iar un copil de 8 ani îmi spune indirect că a merge la psiholog = a fi etichetat ca nebun. Lume, încotro ne-ndreptăm? Aud că generațiile următoare aduc schimbare. Aș crede, pe cuvânt, dacă cei care îi educă ar trece mai întâi ei prin schimbare, înainte de a-i contamina emoțional pe cei mici.

A merge la psiholog este la fel cu a merge la stomatolog atunci când apare o carie. Te-ngrijești de efect, cauți cauza, înveți poate altă tehnică de periaj, afli despre o altă pastă de dinți, mai eficientă și apoi te-ngrijești singur de dantura ta.

Atât e de simplu. Desigur, în cazul unei carii superficiale. Dacă ai de scos măsele sau dacă ai infecții, atunci da, și acolo este un proces de lungă durată – și de tratament, și de vindecare. Așa și la psiholog.

Roxana

Lasă un mesaj