1, 2, 3. Start!

De ce un challenge de 30 de zile? De ce nu?

Literatura de specialitate ne-a șoptit că un obicei are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a deveni un stil de viață. Dacă până acum ai făcut lucrurile ca-nainte, de ce te-ai aștepta la rezultate diferite? Acest challenge este inspirat din studiile de specialitate și mai ales, de experiența celor 12 ani de practică profesională a Roxanei, iar structura urmează îndeaproape abordarea pe care o folosește în sesiunile 1 la 1 în sesiunile de terapie suportivă și coaching.

Acest challenge este o oportunitate excelentă de explorare și, mai ales, de relaxare.

ACCEPȚI PROVOCAREA?

30 zile - noi rețele neuronale? Cum așa?

Da! Când faci același lucru de 5,6 chiar și 10 ani, uneori e de ajuns să zici STOP! și să te oprești. Când nu mai mergi pe aceeași cărare zi de zi, iarba începe să crească.

Dacă poteca ta te duce în fiecare zi pe același drum cu gropi, nesuferit și chiar dureros, ce-ar fi să alegi alt drum? Nu există? Nu-i bai, de ce nu l-ai construi tu chiar de acum? Poate că ai auzit sau nu despre neuroplasticitate (sună pompos, dar de fapt e doar dovada faptului că schimbarea e posibilă cam la orice vârstă, dacă există voință, bineînțeles și instrumentele necesare – așa cum dacă vrei să cumperi o șurubelniță nu te duci la măcelărie să cauți. 

Ce vom explora timp de 4 săptămâni?

MINDSET

EMOȚII

RELAXARE

COMUNICARE

Alături de tine,

timp de 30 de zile, este Roxana Badea, fondator asteri, psiholog clinician specialist și lector.

Roxana a creat acest Challenge wellBE din dorința de a-i împrieteni pe oameni cu ei înșiși, dar și cu elemente de bază din psihologie, astfel încât să exploreze și să înțeleagă mai bine anumite gânduri, reacții și emoții. 

Ai o întrebare? Nu ezita să îi scrii un e-mail Roxanei la roxana@asteri.ro

LA CE SĂ TE AȘTEPȚI?

30 zile tu cu tine, pur și simplu.

Subiecte pe care le vom explora împreună și pentru care vei primi câte o provocare (marți, miercuri și joi)

  • Luni – afli  informații interesante despre subiectul săptămânii
  • Marți-Joi – primești o provocare pe zi și o aplici în viața personală și/sau profesională
  • Vineri – un mic review al săptămânii
  • Sâmbătă-Duminică – explorezi și digeri tema săptămânii în ritmul propriu și îi trimiți Roxanei întrebările tale

Practic, Roxana îți dă întâlnire în fiecare dimineață, timp de 30 de zile iar pe tine te costă mai exact 99 lei.

CLICK AICI PENTRU A TE ÎNSCRIE

“Schimbă-te înainte să fii nevoit să faci asta."

Jack Welch

Fii pe fază și înscrie-te la Challenge 30

Challenge-ul wellBE este disponbil doar în prima zi de luni, în fiecare lună.

4 IULIE 2022

99 ron / challenge
  •  

Cu drag,
Roxana Badea