Ingeri, individual și demoni …în grup?

Demonii sunt fața întunecată a îngerilor, la fel cum și îngerii sunt partea luminată a demonilor. Aceleași principii, dar care îmbracă diverse forme (de exemplu: Yin și Yang). Adică, sub același acoperiș trăiesc împreună, răul și binele. Chiar așa, ce este răul? Sau binele? Dacă nu ceva subiectiv pentru fiecare dintre noi? Care sunt mecanismele din spatele unui comportament și practic ce se întâmplă în creierul nostru înainte de a reacționa ?

               În continuare, voi face referire la aceste noțiuni „rău” și „bine”, mai ales din punct de vedere etic, iar curiozitatea mea are la bază motivația oamenilor obișnuiți de a acționa contrar valorilor după care se ghidează. Când auzim despre faptele unui criminal, primul gând care ne vine este acela de „bolnav”, „nebun”, „psihopat”. Pentru că „nebunia” merită un întreg articol, nu voi dezbate aici acest termen care și-a pierdut demult din esență și conotație (spitalul de nebuni, ești nebun?).

Ce stă în spatele acestor comportamente dacă nu vorbim despre boală, patologie și ce îi determină pe oameni să acționeze cu cruzime asupra semenilor lor? Te-ai gândit vreodată că ai fi în stare să omori? Mic exercițiu de imaginație din registrul „moralitatea sub semnul întrebării”: copilul tău este în mâinile unui criminal, iar singura lui șansă de a scăpa este ca tu să-l împuști pe criminal. Ce faci? Dacă n-ar fi copilul tău în mâinile lui? Dacă dacă acest criminal ar avea un episod depresiv și l-ai vedea plângând în brațele mamei lui? Ai acționa în aceeași manieră pentru fiecare dintre situațiile menționate mai sus?

De la creier la comportament și viceversa – chiar dacă astăzi nu ne mai confruntăm cu aceleași pericole care îi amenințau pe strămoșii noștri, întâmpinăm în mod frecvent situații stresante (acasă, job, trafic), iar creierul nostru reacționează la acești stimuli foarte rapid, dar nu tocmai eficient. Când are loc un eveniment care ne sperie, noi vedem doar vârful iceberg-ului – reacția noastră. Dar ce se întâmplă, concret, în creier până la momentul în care răspunsul nostru să își lasă amprenta în corp? Creierul nostru este organizat în 3 părți (MacLean): nucleul central (reglează cele mai primitive comportamente), sistemic limbic (controlează emoțiile) și emisferele cerebrale (reglează procesele intelectuale superioare). Ceea ce mă preocupă, este sistemul limbic cu ajutorul căruia organismul se poate adapta la schimbările din mediu. Aici se află hipocampul (are un rol important în memorie, mai ales cea episodică) și amigdala (este implicată în emoții). Când apare un stimul care ne provoacă teamă, reacția începe în amigdală, care transmite un impuls către hipotalamus (reglează activitatea endocrină, răspunsul „luptă sau fugi”), după care glanda pituitară este activată și se eliberează neurotransmițătorul epinefrină. Această reacție chimică are ca rezultat producerea cortizolului (hormon) care duce la creșterea presiunii sanguine, glicemiei și finalmente, acestea au un impact asupra sistemului imunitar.

Ce stă la baza comportamentului nostru atunci când ne aflăm într-un grup? Suntem absorbiți de dinamica grupului sau o alimentăm și noi cu bună știință? Teoria socio-cognitivă a lui Bandura explică faptul că „moral agent” (traducerea mea este de „conștiință morală”) ne permite să reducem comportamentele inumane, dar și să le activăm pe cele umane. Așadar, o dublă legătură, cu două extreme diferite, cu finalități diferite. Ceea ce face ca acestea să se întâmple este capacitatea noastră de a ne „înfrâna” din punct de vedere moral. Pentru a-ți creiona cele scrise mai sus, îți poți reîmprospăta în memorie exemplele pe care le avem legate de violența din contextul politic și militar. Slăbirea cenzurii și incitarea către dezumanizarea celuilalt este încurajată prin câteva mecanisme, cum ar fi: justificarea morală (atunci când avem o justificare pentru răul provocat, vom acționa rapid și dur – criminalul și copilul tău, nu-i așa?), modificarea limbajului (astfel încât să fie distrasă atenția de la intensitatea emoțională a realității la care se face referire).

În cazul militarilor, nu sunt alterate structurile personalității sau standardele morale, însă este redefinit modul în care este privită moralitatea, astfel încât aceștia să se elibereze de self-censure (auto-cenzura). Dezumanizarea și implicit incitarea la a comite diverse fapte (vezi experiment Zimbardo, Milgram) nu ar fi de ajuns pentru a slăbi această auto cenzură dacă victimei nu i s-ar atribui și calități demonice victimei noastre. De ce? Pentru că astfel este mai ușor să putem acționa brutal asupra oamenilor pe care îi privești lipsiți de conștiință (ca pe niște animale – criminalul copilului tău doar n-o să-l privești ca pe un îngeraș sau o să încerci să îi găsești scuze pentru copilăria nefericită pe care a avut-o și care l-a condus până aici) sau a căror durere este invizibilă pentru tine (de exemplu: este mai la îndemână să ucizi oameni pe care nu îi privești – bombardamente din avion, decât să îi împuști pe front, eventual, privindu-i în ochi).

Dar cum rămâne cu binele și răul? Dinamica unui grup ne incită mai mult către acte tiranice (exemple din istorie: naziștii și evreii) sau, din contră, acționăm și individual, în funcție de „shift-ul” pe care reușim să-l facem în percepție. Iar binele preferăm mai degrabă să-l facem singuri? Să aibă oare vreo importanță faptul că atunci când ne identificăm cu un grup scade nivelul asumării responsabilității individuale, iar când facem un bine vrem să luăm toți laurii? Ce impuls intern ne conduce către acțiune?

P.S. Poate că nu găsești răspunsurile în articolele mele pentru că cele mai bune răspunsuri la întrebările mele sunt cele din tine, valabil pentru fiecare dintre noi. Privirea nu ține de ochi, ci mai degrabă de un cumul de experiențe anterioare, nevoi, așteptări și dorințe, dar mai ales de interesul nostru. Dar ce e mai incitant, dacă nu chiar invitația la dezbatere? Tu cum „privești” lucrurile? Către ce-ți îndrepți privirea?

Nu fi limitat, fii informat ! Iată sugestii pentru a aprofunda acest subiect:

Video: Zimbardo shows how most evil comes from hierarchy, Milgram’s Obedience to Authoroty ExperimentThe Lucifer Effect Zimbardo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + 3 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.