Pe unde și cum ne cresc emoțiile?
Știi senzația aceea când ai un colț al unghiei încarnat în degetul mare de la picior? Dar mai ales durerea care rămâne după ce l-ai scos, pentru că el a stat acolo ceva timp, iar din cauza aceasta nu ești sigur că l-ai scos de tot sau …așa cum trebuie? Și rămânând cu acea senzație, te îndoiești dacă mai este sau nu, deși el nu mai este acolo, doar pentru că tu încă simți durerea.
De ce n-ar fi valabil același lucru și pentru emoții? Aduni, aduni, apoi le ții și le lași să te macine pe interior. Apoi, vine o zi în care te doare atât de mult, încât nu mai reziști. Vrei să scoți de acolo, acel “rău necesar”. Este necesar pentru că atunci când îl elimini, rămâne gol. Și ce faci cu acel gol? Scoți colțul unghiei și încă te doare. Ce faci? Pui ulei de cocos pentru a înmuia pielea, cremă de gălbenele sau spirt pentru a înlătura bacteriile. Asta într-un caz fericit, când nu este necesar să ajungi la pedichiură sau la medic pentru o intervenție complexă și te poți descurca pe cont propriu.
Ce poți face pentru îngrijirea emoțiilor?
Și te gândești să mergi la psiholog pentru că emoțiile sunt “încarnate” atât de adânc, iar durerea este localizată pe undeva prin corp – în capul pieptului, presiune în zona tâmplelor, înțepături la nivelul inimii, în funcție de fiecare. Astfel, ai nevoie de un pedichiurist specializat într-ale adâncurilor omului. C-o fi minte, c-o fi suflet, cine știe? Poate că sufletist o fi o denumire corectă? Habar n-am. Revenind – ai o emoție de ceva timp, înfiptă bine-n ființa ta, pe care chiar dacă o dai cu ojă, continuă să te doară, oricâd de cosmetizată ar putea fi. Și decizi să te ocupi de ea. Desigur, după ce o scoți, este necesar să aplici “uleiul de cocos” pentru emoții – fie că îi dau un sens, fie că o reîncadrezi – pentru a oferi confort și a micșora durerea. Apoi, încă mergi șontâc, de frica durerii și din amintirea disconfortului, până simți că da, nu mai există durere.
Vezi cât de interesant? Deși nu mai există ceea ce ne provoacă durere, continuă să ne doară până acea parte își reia forma inițială. Uneori, colțurile emoțiilor pot fi asemănătoare cu cele ale unghiilor. Creează disconfort, durere, însă îngrijite în mod adecvat pot reda mobilitatea. Și până la urmă, cât este de liniștitor faptul că te poți plimba, poți fi independent, fără să te jeneze…vreun colț, fie de unghie, fie de emoție?
P.S. Da, și emoțiile se pot încarna, altfel decât o unghie, ce-i drept; iar ceea face ca îngrijirea să fie atât de delicată este faptul că habar n-avem pe unde le cresc colțurile. Însă vestea bună este faptul că poți afla și te poți îngriji de asta. Cu o singură condiție: să îți dorești să te plimbi pe potecile vieții cât mai relaxat.