Batalioane de părinți, la bătaie, înainte!

22 November 2016 By Roxana

En garde!

1, 2, , 3, înainte marș!

Mai o palmă, mai o vorbă dură. Ambele, la fel de dureroase.

Acum, trageținu, nu gloanțe, doar palme!

Începe războiul.

Cu cine? Împotriva cui? Împotriva propriului copil, folosind propriile frustrări și ineficienta gestionare a emoțiilor, neexprimatele nevoi și incapacitatea de a folosi limba, un mușchi atât de puternic, în locul palmei, una dintre cele mai fine părți ale corpului umanPalma mângâie, din câte știu eu, nu? – sau aceasta este experiența mea și este subiectivă (?!)

În 2013, 38% dintre părinții români folosesc bătaia ca metodă disciplinară, iar 63% dintre copii declară că sunt bătuți acasă de către părinți cu palma sau „urecheați” (sursa: www.salvațicopiii.ro). România, 2015: palma – instrument educațional, încă. (!) Recomandat chiar de persoane educate (?! ceva e șubred aici), informate (ce mai înseamnă în prezent informarea?) care dezinformează persoanele …neinformate.

  • „Bătaia e ruptă din rai”, spune o vorbă, iar comunicarea, de unde o veni, din Iad? Posibil, să fie inversate conexiunile neuronale în cazul acestor indivizi, tocmai din cauza experienței personale. Puțintică informare, nu strică, mai ales când această convingere este puternic înrădăcinată în cultura noastră.

Nu cruța pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl lovești cu varga, nu moare. Tu îl bați cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăția morții.” (Pilde 23, 13-14). – în timp ce corpul său ajunge în împărăția bătăii, că de’, salvăm sufletul care habar n-avem ce-i, iar corpul, la ce bun? – nici nu știm cine și de ce a spus asta… În ce context, dacă într-adevăr astfel a fost spusă. Dar, continuăm să credem. Și ce-i mai puternic decât …credința? Nimic, nici măcar realitatea.

Poate că e ruptă din Rai, tocmai din păcat. Pentru că, știm bine, Raiul nu a fost ocolit de păcat. La fel cum și Lucifer, a fost mai întâi …înger. Înger bun.

De la 1.80 m crezi că știi cum se aude și se simte la 1 m? Cum se răsfrâng țipetele? Palmele? Cum arată neputința la 5-6 ani, într-un trup de câteva kilograme și nu-știu-câți centimetri? Of.

  • Altoim copiii? 

ALTÓI ~oáie n. 1) Bucată mică de ramură, detașată de la planta-mamă și folosită la altoire. 2) Plantă cultivată pentru altoire. 3) Plantă altoită. (sursa: NODEX 2002)

Copacii se altoiesc, copiii …se iubesc!

  • Eu te-am facut eu te omor. Sunt curioasă cum a preparat părintele ovulul și spermatozoidul, apoi a dat startul bătăilor inimii copilului, i-ai pus la locul potrivit coloana vertebrală, ficățelul, intestinele, plămânii, cum i-a presărat și niște ochișori pentru ca prăjiturica lui să fie gata când iese din cuptorul pântecului peste 9 luni.

Am mai auzit astăzi că înainte, datorită din cauza bătăii exista respect. Există o confuzie aici, cu siguranță.

RESPECTÁ, respéct, vb. I. Tranz. 1. A simți și a manifesta respect față de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊ Refl. recipr. Se respectă unul pe altul. ♦ A acorda atenția cuvenită, a ține seamă de…, a nu neglija. ◊ Refl. A-și păstra demnitatea. ♦ A nu păgubi, a cruța; a nu tulbura, a nu deranja. 2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. – Din fr. respecter.
(sursa: DEX ’09 2009)

Așadar, poate că respect în acest context este sinonim cu „a nu deranja”, deși atunci când un copil este cuminte asta nu înseamnă că-n sufletul lui nu există furtuni sau lupte. Un zâmbet pe chip poate ascunde un suspin al sufletului, dar nu-l poate anihila. Iar noi nu pătrundem până-ntr-acolo cu palme. Nicidecum, niciodată. Am întâlnit copii cuminți (care nu deranjează) dar care tachinau alți copii când nu era niciun adult prin preajmă și am văzut copii obraznici (care sunt agitați, dar sunt astfel etichetați) care șterg lacrimile altui copil și îl pupă pe păr …atunci când nimeni nu e în preajmă. Așadar, ce generalizăm, de fapt? Nu generalizăm. Nici măcar statistica nu ne ajută să facem acest lucru, fiind limitată de eșantioane, teste și altele pe care le omit în nepriceperea mea (de moment) într-ale cercetării.

Mai degrabă, aș îndrăzni să spun că acest respect este confundat cu frica.

FRÍCĂ s. f. Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj.Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nicio) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc. ◊Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el.Cf. gr. phrikē.
(sursa: DEX ’09 2009)

Așadar, bătaia îl determină pe copil să fie lipsit de curaj, nu respectuos – acum serios, tu ca adult, 70-80 kg, 1.70 m și fără condiție fizică, cum ai arăta în fața unui luptător de wrestling, supărat foc pe tine? Să zicem că nu chiar …confortabil. Frica blochează, îngheață. Așadar, dacă cel mic te aude, tu crezi că te ascultă, dar …întreabă-te: ce învață el acum de la mine? 

Ție îți place să se urle la tine? Ți-ar plăcea ca adult să primești o palmă de la șeful tău, poate chiar la fund (și nu, nu ar fi hărțuire sexuală) – și ar fi îndreptățit, pentru că e de la egal la egal – sunteți adulți amândoi, atunci când nu știe cum să-ți comunice faptul că nu îi place cum ți-ai îndeplinit sarcina sau că poate nu ți-ai îndeplinit-o deloc pentru că …ai și tu alte motive? Oare nu ți-ar plăcea să fii întrebat: cum ești? ce se petrece în viața ta perioada aceasta? Așa cum o pastilă nu răspunde la întrebări, nici palma nu dă explicații sau răspunsuri…

Mergând mai departe, apar frustrările. Așa-i când ești neputincios. Gândește-te la o situație la locul de muncă în care nu ai reușit să faci ceva, cum te-ai simțit? O zi, două, o lună, un an? Ai fost relaxat și te-ai bucurat? Ai celebrat?

În comportamentele neadecvate, fie ale copiilor, fie ale adulților, m-am focusat pe cauză și mai puțin, mult mai puțin pe efect. Efectul este ce se vede, e la îndemână, e palpabil, însă cauza … cauza uneori nu se află în câmpul conștiinței nici măcar a persoanei în gândurile căreia s-a cuibărit. 

Cauza și efectul se afla în interdependență, dar sancționând efectul, cauza nu se va ameliora. Din contră, se poate amplifica.

Desigur, nu mă gândesc că un părinte și-ar bate copilul din plăcere, dar acest gând nu mă poate împiedica să nu menționez realitatea în care trăim: fetițe violate de proprii tați și bebeluși aruncați la gunoi de propriile mame – da, sunt extreme, dar ele există.

Nu neg nici faptul că în spatele palmelor există o intenție pozitivă, exprimată prin plesnire, în loc de vorbire. Iată că au totuși ceva în comun…  Dar ...cum ajunge ea, intenția pozitivă a părintelui la copil? Ok, ea există. Dar ce i se spune și ce i se transmite copilului de fapt? Mă-ndoiesc că intenția pozitivă. Ah, da. La vârsta adultă, posibil să încerce să caute motivele din spatele palmelor (refocalizare pozitivă), dar …de ce? De ce să nu se bucure de mângâierea părintească, de palme ca instrument de …dragoste (=mângâieri), nu de „disciplină” frică.

La copil apare frica, dar oare la părinte nu apare ...vinovăția? Aceastră trăire …care ne încremenește? E drept, ia mai mult timp să te aduni, să lași grijile, oboseala și altele adunate de peste zi, de peste noapte, de peste …viață și să reacționezi în mod asertiv. Până la urmă, părinte ești 24 din 24, educator, bonă, psiholog ești doar o perioadă limitată, foarte limitată – da, e mult mai ușor pentru tine în calitate de profesionist, ești pregătit.. Dar, cum spunea cânta și Stromae: „toți știm cum se fac bebelușii, dar cine știe cum se fac tații?”. Ei bun, nu există o rețetă. Dar, ca orice preparat, totul se-nvață, se-ncearcă, se …face. Uneori, părintele o face cot la cot cu copilul.

Interesant de făcut o cercetare: adulți care au fost bătuți și care nu au fost bătuți – au ajuns undeva sau n-au ajuns nicăieri – desigur, sunt atâția factori de protecție și de risc pe parcursul vieții încât nu putem pune reușita sau eșecul pe seama bătăii.

P.S Am întâlnit oameni care nu știu să facă diferența între o discuție și o ceartă, pentru că n-au fost învățați să comunice, iar atunci când este nevoie să confrunte, revin în poziția de copil, neputincios – deși, intenția interlocutorului este departe de infantiliza. Acest articol nu e o mustrare, nu e o „urecheală” la adresa părinților, e doar realitatea zugrăvită-n cuvinte și servită online, pentru mai multă conștientizare, asumare și, de ce nu, schimbare.

Și în loc de încheiere, trei recomandări – articole scrise de un om pe care-l admir și stimez, cu toată blândețea, fără frică, évidemment:

„Disciplinarea” cu bataia – partea I

„Disciplinarea” cu bataia – partea a II-a

„Disciplinarea” cu bataia – partea a III-a

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=SQf5DYr8Mow&w=420&h=315]

Lectură ruptă din … pace, vă doresc!

Post your Comments