• 0040722247261
  • roxana@asteri.ro

asteri, un basm urban

asteri un vis urban

asteri, un basm urban

10 octombrie 2016. asteri. Schimbări și planuri. Astăzi, asteri înseamnă practic Roxana (fondator, psiholog clinician și trainer) și Alexandra (specialist wellness, foarte pasionată de kinetoterapie, studentă an III).

De fapt, asteri ia naștere prin povestea de prietenie dintre Roxana și Alexandra, cu 12 ani în urmă. Pe scurt, s-au cunoscut în Grecia și de-a lungul timpului, pe lângă experiențele plăcute sau mai puțin plăcute pe care le-au trăit împreună sau la care au fost alături, s-au dezvoltat atât împreună, cât și separat. Mai mult, și-au hrănit reciproc dragostea pentru cultura elenă care le-a influențat perspectiva asupra vieții și asupra omului. În ultimii 2 ani sunt implicate împreună în proiectul asteri, prin pasiunea, dragostea și determinarea de a aduce o contribuție în domeniile lor de suflet: psihologie și kinetoterapie. 

Articolul acesta este o mică bucată din povestea asteri, cea care a început să fie scrisă în vara lui 2009, iar astăzi s-a transformat într-un basm urban.

Mai jos veți găsi câteva direcții despre etapele din asteri, dar și o galerie cu fotografii surprinse în ultima perioadă, care redau vizual o parte din ceea ce am trăit noi acolo, atât individual, cât și ca echipă.

Ce capitole veți găsi în basmul nostru urban, în perioada 2016 – 2017?

  • pachete wellness & wellbeing (INTERN: individual, grup. EXTERN: instituții – corporații, grădinițe – coaching, consiliere, training, ateliere tematice)
  • blog informare: articole din domeniul psihologiei
  • psihoeducație: evenimente cu scop de informare și cercetare pentru înțelegerea îmbunătățirea calității vieții copiilor și adulților
  • închiriere spațiu consiliere/psihoterapie/training pentru profesioniști

Orice sfârșit reprezintă un început. Și orice început ar putea reprezenta un drum către sfârșit, nu-i așa? Iar sfârșitul are un sens pozitiv – încheierea unei perioade. Un fel de perlaborare, cum s-ar spune în psihotraumatologie.

octombrie 2014. asteri reunea în aceeași atmosferă caldă 9 profesioniști – psihologi, psihoterapeuți, traineri, logoped, nutriționist, specialist wellness, asistent manager. Fiecare cu o pasiune și o viziune proprie, reuniți sub umbrela aceluiași concept asteri. Și pentru că asteri e mai degrabă un „incubator”, oamenii care au poposit pe la noi și-au luat zborul către visul propriu. Păi, nu despre asta-i vorba în viață?

octombrie 2010. asteri pășea către o nouă etapă – din apartamentul în care a copilărit Roxana, se muta în inima Bucureștiului, unde a creat o oază de liniște și relaxare, deconectată de cotidian.

iunie 2009. titlul basmului nostru urban, capitolele și personajele începeau să prindă viață. Deși era doar o schiță, acel sâmbure de inspirație era plin de dragoste și pasiune pentru psihologie.

Pe scurt, ce-am învățat noi? Că asteri înainte de toate este un loc în care oamenii se reunesc pentru oameni, în care ideile se transformă în proiecte, că uneori puțin înseamnă foarte mult, că unele colaborări devin prietenii, iar oamenii vin și pleacă – ca-n viață. Pleacă pentru că au nevoie să exploreze, să se dezvolte, să se schimbe. Iar noi ne bucurăm că putem fi alături de ei pe o bucată din drumul lor. Nu îndrăznim să cerem mai mult, însă îndrăznim să oferim cât de mult putem și atât cât este potrivit fiecărui om.

Suntem recunoscători să trăim această experiență de peste 7 ani, într-un context socio-cultural relativ delicat, în care mentalitatea despre psihologie se află pe alocuri pe un teren minat. Dar, ne încântă faptul că asteri reprezintă un proiect ce va dăinui prin fiecare om care a fost atins de valorile noastre transmise prin evenimentele și serviciile oferite de noi. Cu drag, cu mare drag.

Cu gânduri bune,

Roxanavisătorul principal al proiectului asteri.

Roxana

Lasă un mesaj