- Om
- Femeie – bărbat
- Iubit/Soție – Iubită/Soție
- Mama, tata – copil
- Mama, tata – fiu / fiică
- Adultul: Părinte, Adult, Copil
Inspirată de o temă tot mai des întâlnită în practica privată și numai, mai exact despre roluri și relații, am decis să scriu acest articol. Conceptul de părinte-adult-copil, ca instanțe ale Eului, l-am preluat din analiza tranzacțională (AT). Așadar, scriu acest articol, ca de obicei, cu intenția de a oferi o perspectivă diferită și eventual instrumente de a face altfel lucrurile, dacă și când e cazul.
Suntem de acord că fiecare gen își are niște rolul mai mult sau mai puțin atribuite. Suntem diferiți, atât fizic, cât și mental sau emoțional. Plecând de la acest rol, să spunem femeie – bărbat, putem varia – prieten/ă, coleg/ă – fiecare cu un anumite “set” de responsabilități și caracteristici. Dinamici ale relației. Ale interacțiunii. Mai departe, în rolurile de iubit/ă sau soție, iubit sau soț – alte atitudini, responsabilități, dinamici. Aici este adesea o confuzie, mai ales în cazul rolurilor mama – tata când se ia decizia unui divorț. Cele mai multe cupluri nu au viziunea clară asupra faptului că divorțul se face între soț-soție, acea relație se termină, nicidecum relația mama-tata (pe care cuplurile o amestecă în cea de soț-soție, unde copilul nu are ce căuta). Dar când există neclaritate, există multă confuzie, suferință și mai ales …supărare. Alt raport important este între mama-tata-copil vs. mama-tata-fiu/fiică. Sesizați diferența? E diferit să fii părinte al unui copil de 1 an și e diferit să fii părinte al fiului sau fiicei de 35 ani. Pe parcursul anilor, nu doar copilul trece prin transformări, ci și părintele, dar mai ales relația lor. Comunicarea, nevoile se transformă. Există vorba aceea “copilul meu ești și așa rămâi toată viața”. Adevărat, dar fiica, fiul, aflat la o vârstă adultă, nu mai este un copil. Atenție, limbajul poate spune sau ascunde multe. Câte putem spune prin ce nu spunem și câte nu spunem prin ceea ce spunem!
Și în cele din urmă, ajungem la acel trio, din AT, atât de drag mie și atât de util celor care vor să dezvolte un mindset de creștere în relația cu cei dragi și nu numai. Care vor să aibă interacțiuni pline de sens, relații sănătoase și o comunicare asertivă. Așadar, în AT se iau în considerare 3 instanțe ale omului adult, indiferent dacă este părinte sau nu (cine nu are un părinte interiorizat în sine?). Adică, atunci când interacționăm cu oamenii o facem de cele mai multe ori dintr-una din cele 3 instanțe. Desigur, e ușor de intuit că instanța de adult este cea dorită, cea matură, asertivă și … din care ar fi indicat să acționăm adesea (acționăm, nu reacționăm, da?). E cea care găsește soluții. Cred că poți face un simplu exercițiu de imaginație să îți dai seama ce instanță pedepsește sau devine cu ușurință autoritară cu replici de genul “Ți-am zis eu! Știam eu!” și care te așează frumos într-o poziție de neputință, ba chiar victimă uneori. E și cel care se supără adesea, pentru că nu prea are instrumente pentru o comunicare eficientă și știe că poate obține mult mai multe dacă se așează-n fund pe o bordură și chiar începe să plângă. Ce? Tu n-ai văzut adulți de 30-40 chiar și 50 ani care atunci când se supără mai, mai că-ți vine să îmbrățișezi acel copil interior de 4, maxim 5 ani? Poate chiar tu, cel care citești te-ai aflat ori te afli mai des în poziția asta. Nu-i nimic, dacă tocmai ai citit asta, ți-ai dat seama în ce situație te afli. Știi cum se spune? Conștientizarea reprezintă jumătate din călătoria schimbării.
Cu toții trecem sau le permitem altora să ne “treacă” prin poziția de părinte sau copil. Hai să le luăm pe rând.
Instanța Părinte se referă la gânduri, emoții și comportamente preluate de la părinți sau figuri parentale (cei care au avut grijă de noi). Atunci când criticăm pe cineva, o facem adesea în același mod în care am fost și noi criticați. Cu toții avem acea voce interioară, a părintelui, despre ce și cum trebuie făcute lucrurile. Observi, trebuie, nu-i așa? Un verb indispensabil în copilăria noastră.
Instanța Adult înglobează gândurile, emoțiile și reacțiile noastre ancorate în prezent. Pe scurt, e rațiunea, necontamintată de proiecții sau așteptări. Este starea pe care ne-o dorim și care ne aduce într-adevăr beneficii.
Iar instanța Copil este suma gândurilor, emoțiilor și comportamentelor noastre conservate încă din copilărie. Este modul în care am reacționat la anumite experiențe și pe care îl aplicăm și o dată deveniți adulți, mai ales în situații similare, chiar dacă nu este adecvat.
Haide să vedem un exemplu:
Avem un scenariu, cu 2 posibilități de reacții: șosetele împrăștiate și comunicarea faptului că asta deranjează.
partenerul de viață îți spune:
- “Auzi, tu mai împrăștiat de atât poți fii?” Răspuns: “Hai mai lasă-mă-n pace că fac eu mai târziu sau când am chef” – observi cu ușurință părintele și copilul, din fiecare adult, nu? Observi și faptul că nu comunică, nu? Dar eticheta de valoare?
- “Știi, aș aprecia dacă ți-ai pune șosetele în coșul de rufe.” Iar răspunsul este “În regulă, mă voi strădui să acord mai multă atenție, înțeleg că e important pentru tine”. – aici, nu-i așa, comunicarea se face de la adult la adult – doar ascultarea replicilor îți poate transmite pace.
Iar astea sunt exemple lejere, dar nu e deloc greu să îți imaginezi cum pot degenera discuțiile.
Și de aici, te poți juca singur cu scenarii care variază pe această temă. Nu e greu de imaginat un dialog între copil-copil, părinte-părinte sau copil-părinte ori părinte-copil – desigur, între doi adulți. Dar e important de reținut că instanța de părinte și copil provoacă în celălalt instanța “pereche” să-i spunem așa. Adică, e de datoria fiecărui adult să rămână nu doar în rol (biologic vorbind), dar și în instanță de adult (psihologic).
Ca temă de gândire, întreabă-te atunci când te simți rănit, cine e de fapt rănit? Îți reamintesc, adultul are toate resursele necesare pentru a găsi soluții, de a-și exprima eficient nevoile, frustrările, temerile.
Atunci când te superi pe cineva drag sau nu chiar, cine o face? Copilul? Părintele? Adultul ce ar face? Adică .. de ce ți-ai face ție una ca asta? Supărarea indiferent către cine e îndreptată, sper că-ți iei răgaz de 2-3 minute și înțelegi că în tine e cuibărită și hrănită. Că o întreții cu celulele tale, mai mult sau mai puțin nervoase. Că sistemul tău parasimpatic e pe câmpul de luptă cu cel simpatic, care-n realitate, nu-i deloc simpatic. Că în momentele alea clocotesc hormonii de stres în tine. La propriu.
Știi, e ușor și simplu să reacționezi oricum și mai ales cu nervi. Ca adult, în primul rând ai nevoie să faci un pas în spate (și cui îi place s-o facă, mai ales într-o confruntare? Dacă pierde teren?!), să respiri adânc și să te gândești, încă o dată: Unde vreau să ajung cu discuția asta? Unde trebuie să mă opresc? Am greșit? Îmi asum? A greșit celălalt? Îl judec sau îi spun cum mă simt? Mă supăr? De ce? Pentru că mi-e greu să-mi asum greșeala? Sau pentru că mi-e greu să zic ce nevoi am fără să arăt cu degetul către celălalt. Ori pentru că îmi imaginez că îl menajez pentru că în locul lui m-aș simți rănit?!
Mi-am amintit ce mi-a spus la un momentat dat un om cu care am împărțit o bucată de drum a sufletului și a profesiei: “Știi, când arăți cu degetul către celălalt, uită-te bine, căci 3 sunt îndreptate către tine!”. Las asta ca temă de introspecție.
Ce poți face? Oprește-te puțin. Caută informații. Spune “Uite ce vreau să îți spun, nu știu cum să o fac, dar mă simt în felul ăsta.”, în loc de “Te-ai comportat urât cu mine (ca un + etichetă de valoare = ❤️), consider că ești așa și pe dincolo”. Nu prea ne învață nimeni să vorbim despre noi, ci să vorbim despre celălalt. În timp ce, de cele mai multe ori, și celălalt, în loc să vorbească despre el însuși, vorbete despre tine. Și uite așa, oamenii nu mai ajung unii la ceilalți. Ajung doar la așteptările lor, fricile, frustrările, furia lor.
Pentru o ilustrare cât mai bună a acestui articol și chiar câteva instrumente practice pentru a schimba chiar de acum acest cerc triunghi vicios, las mai jos 3 clipuri foarte simple, clare și la subiect.
Și, în loc de încheiere, atunci când copilul tău (4-5 ani) îți spune că ești un părinte rău, că nu te iubește sau cu tărie “Te bat!”, tu din ce rol de raportezi la el? Scoți “la înaintare” copilul tău interior? Intri în conflict cu el sau îl inviți, pe limba și “pe” vârsta lui la un joc sănătos, de comunicare și relaționare? Dar când iubitul tău a uitat să cumpere fix ce i-ai spus și îi turui pe nerăsuflate “Nu ești bun de nimic!”, “Nu mă pot baza pe tine niciodată!” (deși în realitate știi că nu un sos de roșii înseamnă să te bazezi pe celălalt), “Mai bine mă duceam eu!”, “N-o să te mai rog niciodată!”, “Lasă că mă descurc eu!”? Ce părinte, la rândul lui cu un copil și un părinte interiorizat, vorbește, de fapt, aici?
Atunci când părintele tău, o dată și tu devenit adult, îți spune “Nu dai doi bani pe mine, nici nu contez!”, îl iei în serios sau faci un mic “scanning” și vezi acolo un copil rănit care-și cere drepturile? Și te comporți ca un adult și nu intri în conflictul ăsta de putere, ci îi cedezi toată puterea dragostea? Încurajându-l să vorbească despre sine? Și vorbind și tu la rândul tău despre tine? Ajutându-l să pună nevoia în cuvinte care cer, nu care acuză? Nu doar copiii învață din mediu, ci și noi adulții o facem. Poate nu atât de ușor, că avem rezistențe pe care s-a depus “calcarul” pasivității, agresivității sau pasiv-agresivității, dar cu un “produs” potrivit, începem din nou să funcționăm la parametri optimi. Ba chiar putem și la maxim. Doar să avem răbdare, să avem încredere și să fim dispuși, mental și emoțional, ca această schimbare să o exersăm și comportamental.
P.S.: Nu știu dacă e de ajutor sau dacă asta face ca lucrurile să fie mai ușoare, dar toți am trecut pe acolo mai mult sau mai puțin. Mai devreme sau mai târziu. Important este ca o dată ajunși, să ne oprim. Și să (ne) schimbăm, stă în puterea noastră.
Cu gânduri bune,
r
Așadar, sunt practic 3 părți ale acestui video (lb. engleză), recomand să dedicați aceste minute din viața voastră, s-ar putea să vă salveze și niște timp, dar să vă adauge mai ales valoare:
https://youtu.be/nKNyFSLJy6o (1); https://www.youtube.com/watch?v=YOqJ4sc9TAc (2); https://www.youtube.com/watch?v=58F2qYyAzME (3)