O poveste drăguță despre singurătate, dragoste și renunțare.

O poveste drăguță despre singurătate, dragoste și renunțare.

Povestea Doamnei Lovewright și a pisicii ei, care nu torcea: o poveste drăguță despre singurătate, dragoste și renunțare

de Lore Segal, ilustrată de Paul Ozelinsky.

(O puternică și jucăușă aducere aminte asupra faptului că dragostea adevărată există în afara așteptărilor noastre încăpățânate.)

 

Mult prea des, ne gândim la noțiunea de dragoste ca la o listă de așteptări, prima dintre ele fiind ca obiectul dragostei noastre să se conformeze celorlalte reguli.

“Să iubești fără să știi să iubești, rănește persoana pe care o iubești.” Thich Nhat Hahn

Dar, ne rănește și pe noi.

jj

 

bbb

Povestea începe făcând cunoștiință cu mereu friguroasa Dna. Lovewright, o femeie reminescentă Virginiei Wolf.

Poate, prea mândră și manierată pentru a-și recunoște singurătatea, ea face în așa fel încât să rezolve discofortul…încearcă să găsească o pisică, pentru a-i “ține de cald”.

Ea îl deleagă pe Dylan, băiatul responsabil de cumpărături, cu această misiune:

mrslovewright4

“Nu îmi pasă ce culoare este, atât timp cât e mică și drăguță și îmi toarce în brațe.”

Așa că el se conformează.

mrslovewright5

Dna. Lovewright aprobă și spune :

“Aw! Ești atât de mică, nu-mi vine să cred.”

O numește pe pisicuță “Torcăilă”, datorită scopului ei, acela de a sta cuminte și a toarce.

Dar, Torcăilă refuză…să toarcă.

mrslovewright7

“Tu și cu mine, îi spuse lui Torcăilă, ne vom face comozi.”

Astfel, făcu focul și se descălță, apoi spuse:

“Hey, acela e scaunul meu…pentru a-mi sprijini picioarele!Tu trebuie să stai în poala mea.”

Dar, Torcăilă, își așeză lăbuțele sub el, corpul mai comod și coada cât mai strâns în jurul lui.

“Nu-i așa că e confortabil?”, îi spuse ea pisicuței.

Apoi, se uită în ochii ei mari și rotunzi și îi zâmbi.

Dar, Torcăilă nu-i răspunse la zâmbet.

Dna. Lovewright se hotărâ să meragă la culcare și spuse:

“S-a făcut răcoare. Eu mă duc în dormitor, să mă bag sub plapumă și să mă încălzesc!”

mrslovewright8

Așa, a început ritualul de cerințe și îcăpățânări zilnice:

Dna. Lovewright se ruga de Torcăilă să fie un companion ascultător și să toarcă,

iar pisoiul ocupa din ce în ce mai mult spațiu și refuza să toarcă.

Într-o zi, Dna. Lovewright îl ia pe Torcăilă în brațele ei și îl obligă să își îndeplinească scopul.

”Stai pe spate, eu te mângâi și tu torci!

Ești atât de moale și călduț.

Nu-i așa că e bine?

Toarce! Haide…toarce!

Trebuie sa faci…RRRrrr, RRRrrrr.

Nu îți întoarce coada la mine!”

Torcăilă se agăță de picioarele ei și apoi ateriză lângă ușă, mieunând.

mrslovewright25

 

mrslovewright23

Se hotărăște sa-l numească Mutulică.

Și cum zilele treceau, lucrurile doar degenerau – cu cât Dna. Loverwright încearcă să-l convingă pe Mutulică să facă ceea ce consideră ea că este comportament adecvat pentru o pisică, cu atât mai mult, el nu se conformează.

Într-un astfel de moment, pisoiul o mușcă pe Dna. Lovewright de degetul mic de la picior, ceea ce o face să țipe de durere, aruncându-l în partea cealaltă a camerei.

Aterizând pe mătura Dnei Lovewright, coada acesteia o lovește, învinețindu-i un ochi.

mrslovewright21 mrslovewright22 Pe măsură ce povestea continuă, îl vedem pe micul Mutulică cum crește și crește, devenind enorm – el crește, bineînțeles, pentru că Dna. Lovewright îl hrănește, și îl hrănește pentru că, în ciuda comportamentului lui inadecvat, ea îl iubește.

mrslovewright9

Tocmai când Dna. Lovewright se convinge că Mutulică este o pisică prostuță, îl găsește încolăcit în mijlocul patului.

mrslovewright10

Entuziasmată că acesta ar putea fi momentul în care Mutulică ar putea fi companionul mult dorit, încearcă să se bage în pat lângă el.

Dar, cum el nu se mișcă, se așează pe marginea patului, fără pătură.

În mijlocul nopții, Mutulică, o împinge jos pe Dna. Lovewright, și stă victorios pe pat, căscând.

mrslovewright11

Dna. Lovewright ajunge la capătul răbdării.

Într-o ultimă încercare de a-l face să se supună, îl ia în brațe și îi comandă să toarcă.

Dar, când se apleacă să audă dacă toarce, cu speranța că poate să toarcă încet, acesta se întoarce și o mușcă de nas.

mrslovewright12

“Asta este!”

Și Dna. Loweright deschide ușa, invitându-l pe Mutulică să iasă.

mrslovewright13

Când Dylan vine a doua zi, Dna Lovewright îi spune că nu îi mai pasă de Mutulică și că nu se poate să fi prieten cu o pisică, închizându-i ușa.

mrslovewright14

Dar când se bagă în pat, îl aude pe Mutulică mieunând.

mrslovewright15

Deși, la început, este prea supărată ca să deschidă, până la urmă se răzgândește.

mrslovewright16

„Nu trebuie să țipi” spuse Dna. Lovewright și deschise ușa.

Mutulică se grăbi înăuntru, printre picioarelei Dnei Lovewright și se duse numaidecât în mijlocul patului.

Astfel, au trăit mulți, mulți ani împreună.

Dna. Lovewright și-a dat seama că, deși, Mutulică nu iubește regulile ei rigide, o iubește pe ea, iar ea îl iubește pe el.

Până la urmă, orice dragoste adevărată, își face propriile reguli.

mrslovewright17

Iar câteodată, era sigură că îl aude pe Mutulică…torcând.

 

Niciodată nu vei cunoaște pe cineva atât de mult pe cât vrei.

Dar nu-i nimic, să iubești e mai bine.