Iubirea – un sentiment despre care învățăm, încă de la începutul vieții că este despre ceilalți, mai întâi de toate. Parcă-ți mai răsună și acum, nu-i așa? Pe cine iubești mai mult? Pe mami sau pe tati? În viață trebuie să iubești pentru a fi iubit la rândul tău.– asta dacă-ți vine rândul cândva…Și câți oameni care afirmă cu tărie că îi iubesc și se sacrifică pentru ceilalți, în timp ce pe ei înșiși nu dau niciun ban!
Ne umplem cu idei despre cum ar trebui să arate iubirea (repet, pentru celălalt) și cu greu acceptăm că ea se simte și mai ales că ea se află-n noi. Știm cum am vrea să fim iubiți de celălalt, însă habar n-avem cum să ne iubim noi înșine. Să ne acordăm timp, atenție, răbdare și blândețe. Deși, e mai ușor să ne tragem de urechi, să ne dăm palme peste gură atunci când îndrăznim să cerem și să ne punem piedică.
Desigur, învățând încă de mici cum să dăruim, pierdem echilibrul între a cere – a primi – a da – a refuza, fiecare fiind la fel de important pentru homeostazia gândurilor și trăirilor noastre. Atunci când ai, poți oferi. Când îți cunoști nevoile, ești capabil să ceri ceea ce este potrivit pentru tine. Fără a confunda granițele fragile ale nevoilor cu ale dorințelor, păstrând privirea larg deschisă, poți identifica ceea ce îți poate aduce un plus de valoare în viață. Ai întâlnit vreodată pe cineva care dăruia și nu a știut niciodată cum să primească, să ceară sau să refuze? Nu te-ai întrebat din ce izvor nesecat se hrănește ființa lui? Dacă omul ar fi o mașină, iar roțile acesteia ar fi a cere a primi a da și a refuza, iar fiecare ar fi umflată în funcție de capacitatea ei maximă sau ar avea pană, cum s-ar putea deplasa? Nu ar fi confortabil nici pentru șofer și nici indicat pentru mașină și, sincer, nici nu cred că ar putea ajunge prea departe.
Conform DEX (2012) iubirea este definită astfel: faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit. Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.
Din perspectiva mea, iubire este atunci când în fiecare dimineață prima persoană pe care o îmbrățișezi și căreia îi zâmbești ești TU. Există persoane care se trezesc morocănoase atunci când sunt singure, însă foarte zâmbitoare atunci când mai există cineva în viața lor. Paradoxal, uneori nu credem că merităm să fim iubiți, dar ne dorim să fim iubiți. Întrebarea este cât de autentic este faptul că ne lăsăm cu adevărat iubiți? Cum recunoaștem iubirea celuilalt, dacă noi înșine nu ne iubim? Chiar așa, cum îi poți oferi cuiva cea mai bună limonadă dint-un pahar mult prea …gol – fără apă, fără lămâi și miere?
Încă din copilărie, imaginea noastră se formează prin prisma celorlalți, apoi reperele pe care ni le oferă societatea despre modul în care ar trebui să arătăm și să fim în prezent conturează cu finețe perspectiva de viitor a ceea ce ar trebui să devenim, uitând cu desăvârșire să fim.
Deși simplu, dar deloc simplist, îți propun un mic exercițiu care prin natura lui te va provoca să fii în contact cu tine: pune mâna dreaptă pe omoplatul stâng, apoi pune mâna stângă pe omoplatul drept și lipește obrazul drept de același umăr. Rămâi acolo pentru câteva minute, în fiecare dimineață, doar după ce te-ai privit în oglindă în ochi (nu-i așa că deși te uiți zilnic în oglindă, mai ales când folosești mascara, nu te privești, nu faci contact vizual cu tine însuți?)
Temă:
| CE MI S-A SPUS DESPRE IUBIRE | CE NU MI S-A SPUS, DAR MI S-A TRANSMIS DESPRE IUBIRE |
| – informații oferite de familie, prieteni (persoane importante) | – observații realizate prin prisma comportamentului celor din jur, alegerilor, acțiunilor |
| CE ȘTIU ASTĂZI DESPRE IUBIRE | CE MI-AR PLĂCEA SĂ ȘTIU |
| – părerea personală prin prisma experiențelor trăite | – modul în care ți-ar plăcea să privești iubirea |
Provocare: privește-te în oglindă, susține-ți privirea și spune Te iubesc. Fii atent la ceea ce simți și cum primești ceea ce chiar tu îți dăruiești – ți-ar putea aduce multe răspunsuri legate la relația ta cu tine și cu iubirea de sine și pentru celălalt.